Prima paginăActualitate

Accident rutier pe E 85, la Tețcani

Accident rutier pe E 85, la Tețcani

Dimensiune text

În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 00.20, polițiști rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Tețcani a avut loc un eveniment rutier.

Conform IPJ Neamț, din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 31 ani, din județul Iași, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2 – E 85, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din județul Suceava.

„În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto de 31 de ani și a unei femei de 30 de ani, pasager în același autoturism, care au primit îngrijiri de specialitate de la un echipaj medical sosit la fața locului, refuzând transportul la o unitate spitalicească. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat agent de poliție Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

 

 

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0