Circulația rutieră a fost îngreunată luni după-amiază, 28 iunie, după ora 14.30, pe DN 2 – E 85, în zona localității Secuienii Noi, în urma unui accident rutier petrecut după ce un tir s-a răsturnat, circulația fiind blocată pe ambele sensuri.
Pompierii au fost înștiințați prin apel la 112 despre accidentul rutier produs pe raza comunei Secuieni. La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Roman, cu o autospecială de stingere și o autospecială pentru descarcerare grea, informează ISU Neamț.
„Un autotren încărcat cu deșeuri, fier vechi, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat, avariind un branșament la rețeaua de gaz metan a localității. Conducătorul auto nu a necesitat îngrijiri medicale. A fost înștiințat operatorul economic pentru a fi întreruptă alimentarea cu gaz. Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor până la întreruperea alimentării cu gaz. Traficul rutier a fost întrerupt aproximativ o oră”, a precizat sublocotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Foto: ISU Neamț
Comentarii