Roman, Neamț
Căutare site

Accident rutier pe bulevardul Roman Mușat, o femeie a fost lovită de o mașină

Accident rutier pe bulevardul Roman Mușat, o femeie a fost lovită de o mașină

Luni, 25 august, în jurul orei 09.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier. Conform IPJ Neamț, în urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 31 de ani, din județul Iași, conducea un autoturism pe bulevardul Roman Mușat, din municipiul Roman, ar fi surprins și accidentat o femeie, în vârstă de 75 de ani, din aceeași localitate, care s-ar fi angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal.

„În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea femeii, care a fost transportată la o unitate medicală. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat agent principal de poliție Andreea Atomei, purtător de cuvânt al IPJ Neamț.

 

 

 

Ziarul de Roman este acum și pe Threads by Instagram.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.