Roman, Neamț
Căutare site

Accident rutier pe bd. Republicii, un șofer a lovit patru mașini. A fost testat la etilotest cu alcoolemie de 0,81 mg/l

Accident rutier pe bd. Republicii, un șofer a lovit patru mașini. A fost testat la etilotest cu alcoolemie de 0,81 mg/l

Miercuri, 20 august, în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier. Conform IPJ Neamț, în urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 71 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe bulevardul Republicii, ar fi intrat în coliziune cu patru autoturisme parcate.

„În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.