Joi după-amiază, 4 septembrie, în jurul orei 18, în comuna Sagna a avut loc un accident rutier, pe drumul județean DJ 207A, în care au fost implicate două autoturisme și un triciclu, în urma căruia o persoană și-a pierdut viața. Conform IPJ Neamț, în urma verificărilor efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 22 de ani, conducea un autoturism pe DJ 207A, în localitatea Sagna, pe un sector de drum în curbă, ar fi intrat în coliziune cu un triciclu, ce se deplasa în aceeași direcție, condus de un bărbat în vârstă de 64 de ani, ambii din aceeași localitate.
„În urma impactului, triciclul ar fi fost proiectat într-un autoturism ce se afla staționat. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul bărbatului de 64 de ani. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a precizat inspector principal de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Foto: IPJ Neamț







Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol