Accident rutier la Moldoveni, un copil a fost rănit

HomeActualitate

Accident rutier la Moldoveni, un copil a fost rănit

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați joi, 6 februarie, în jurul orei 13.00, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DJ 158, în localitatea Moldoveni. Conform IPJ Neamț, în urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că în timp ce un bărbat în vârstă de 77 de ani, din aceeași localitate, conducea un autoturism pe DJ 158, în localitatea Moldoveni, ar fi surprins și accidentat un minor, în vârstă de șase ani, care se angajase în traversarea străzii.

„În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea minorului, care a fost transportat la o unitate medicală. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.