Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați sâmbătă, 9 august, în jurul orei 18:30, cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Gherăești. Conform IPJ Neamț, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că în timp ce un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din Roman, conducea un autoturism, pe strada Teilor, ar fi surprins și accidentat un minor, în vârstă de patru ani, ce era angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, rezultând rănirea acestuia.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Continuăm cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol