Joi, 6 august, în jurul orei 07.30, pe DN 2 – E 85, în zona localității Traian, comuna Săbăoani, a avut loc un accident rutier soldat cu o persoană rănită.
Conform IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman a reieșit că în timp ce o tânără de 29 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe DN 2, în afara localității Săbăoani, pe fondul neatenției, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care a părăsit partea carosabilă prin stânga direcției de mers și s-a răsturnat pe un teren agricol.
În urma impactului a rezultat rănirea unei femei de 54 de ani, din Roman, pasager în autoturism. Victima a fost preluată și transportată la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate. Tânăra a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, au mai precizat reprezentanții IPJ Neamț.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol