Roman, Neamț
Căutare site

Accident pe lacul Izvorul Muntelui, două persoane au ajuns la spital

Accident pe lacul Izvorul Muntelui, două persoane au ajuns la spital

Duminică, 25 august, în jurul orei 21:50, polițiștii din cadrul Biroului Județean Poliție Transporturi Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment pe lacul Izvorul Muntelui. Conform IPJ Neamț, în urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că în timp ce un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din județul Iași, conducea o ambarcațiune, pe lacul Izvorul Muntelui, din Bicaz, ar fi intrat în coliziune cu viviera unei ferme piscicole.

„În urma evenimentului, a rezultat rănirea bărbatului de 47 de ani și a unei pasagere de 24 de ani, care au fost transportați la o unitate medicală. Urmare a leziunilor suferite, nu s-a putut realiza testarea cu aparatul etilotest, fiind recoltate probe biologice, în vederea stabilirii consumului de alcool. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat inspector de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Neamț deplasate la locul accidentului au diagnosticat-o pe tânără cu traumatism umăr și fractură tibie, iar pe bărbat cu policontuzii, victimele fiind transportate Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, bărbatul fiind transportat ulterior la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” din Iași.

 

Foto: IPJ Neamț

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.