Roman, Neamț
Căutare site

Accident grav la ieșirea din Dulcești

Luni dimineață, în jurul orei 7, a avut loc un grav accident de circulație din care a rezultat rănirea gravă a cinci persoane, printre care și un copil de patru luni.

 

 

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că în timp ce Marian F., de 40 de ani, din comuna Rediu, conducea un autoturism pe DN 15D, în afara localității Dulcești, cu direcția de mers pre Roman, într-un sector de drum în curbă la dreapta, nu a adaptat viteza la condițiile de carosabil umed, a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe partea carosabilă și s-a izbit de o rădăcină de copac.

În urma accidentului, Elena C., de 21 de ani, din comuna Rediu, a fost accidentată grav, avînd policontuzii, iar fiul acesteia, de numai patru luni, a suferit un traumatism cranian cu fractură parietală. Din accident a mai rezultat rănirea unei alte pasagere, Teodora T., de 57 de ani, tot din comuna Rediu, care a suferit policontuzii, și rănirea ușoară a șoferului, care a suferit contuzii, și a soției acestuia, Anișoara F., de 40 de ani.
ictimele au fost transportate la Centrul de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Roman.
Pentru că starea copilului de patru luni era foarte gravă, a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie din Iași.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.