Roman, Neamț
Căutare site

Accident dezvăluit după trei zile

O tânără rănită într-un accident rutier a stat acasă trei zile, înainte de a cere ajutorul medicilor. Polițiștii au intrat pe fir după ce fata a ajuns la spital.

 

 

Polițiștii romașcani trebuie să cerceteze condițiile în care s-a petrecut un accident care a avut loc vinerea trecută. Oamenii legii au aflat despre evenimentul rutier în cursul zilei de luni, când au fost anunțați de cadrele medicale de la Centrul de Primiri Urgențe (CPU) că la spital a ajuns o tânără cu multiple traumatisme.

„Polițiștii de la Poliția municipiului Roman au fost anunțați luni, în jurul orei 14.00, că la CPU al Spitalului de Urgență Roman s-a prezentat Iuliana J., în vârstă de 18 ani, din comuna Horia. Tânăra avea o entorsă la gamba stângă, o contuzie la umărul stâng și contuzie la coloana lombară, traumatisme provenite în urma unui accident, după cum afirma pacienta”, se arată într-un comunicat de presă emis de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț.

După ce au stat de vorbă cu tânăra, polițiștii au stabilit că evenimentul rutier a avut loc în seara de 2 noiembrie, în jurul orei 19.00, pe un drum comunal din afara satului Valea Ursului. Dănuț A., în vârstă de 22 de ani, din Roman, conducea un autoturism, pe DC 87, pe direcția de mers Muncelu de Jos – Valea Ursului. La ieșirea de pe un sector de drum în curbă la dreapta, șoferul nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra volanului și a părăsit partea carosabilă prin dreapta direcției de mers, intrând în coliziune cu taluzul șanțului și răsturnându-se pe partea stângă.

În urma evenimentului rutier, Iuliana J., care era pasageră pe locul din dreapta față a autoturismului, a fost rănită. După producerea accidentului, conducătorul autoturismului nu a anunțat organele de poliție și a părăsit locul accidentului, împreună și de comun acord cu victima.

Acum, polițiștii de la Biroul Rutier Roman au întocmit dosar penal pe numele lui Dănuț A., sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. E posibil, însă, ca șoferul să scape basma curată, dacă tânăra nu va depune plângere împotriva lui pentru vătămare corporală.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.