Academicianul Solomon Marcus a îndemnat elevii să înnoiască educaţia

Într-o conferinţă susţinută la Colegiul Naţional „Roman-Vodă”, academicianul Solomon Marcus a criticat modul în care se face şcoală în România şi i-a îndemnat pe elevi să încerce să nu devină victime ale sistemului. „Pariul educaţiei este acela de a se ridica la mintea copiilor”, a apreciat academicianul Solomon Marcus.

Academicianul Solomon Marcus a fost joi, 27 martie, oaspetele elevilor şi profesorilor din Colegiul Naţional „Roman-Vodă”. În cadrul primei manifestări derulate sub genericul „Zilele excelenţei la „Roman-Vodă”, acesta a susţinut conferinţa „Joc, haz, mirare şi mister”, în faţa unei săli arhipline, şi a entuziasmat asistenţa cu spiritul său. Discursul lui Solomon Marcus a pus la zid sistemul educaţional din România, îndemnându-i, în acelaşi timp, pe elevi, să încerce să nu devină victime ale modului în care se face astăzi şcoală.

„Mă consider privilegiat că sunt invitat al acestui colegiu şi voi încerca să răsplătesc această invitaţie cu câteva consideraţii. Suntem la câteva zile după echinocţiul de primăvară. Nu simţiţi nevoia că ar trebui să aducem primăvara şi în educaţie? Să nu aşteptăm să fie adusă de alţii, să ne ocupăm noi să o aducem. Să încercăm să vorbim despre educaţie la persoana întâi, nu doar la persoana a treia sau a doua”, a spus academicianul la începutul discursului.

Acesta a explicat, apoi, care sunt, în opinia sa, principiile după care ar trebui să se facă învăţarea şi care nu se regăsesc deloc în modul în care se face, la acest moment, educaţie în ţara noastră.

„Aţi văzut ce titlu simplu am dat acestei conferinţe? E un titlu la care ţin foarte mult şi este făcut din patru cuvinte – joc, haz, mirare şi mister – şi voi încerca să vă arăt că, dacă înţelegem aceste cuvinte şi importanţa lor, atunci suntem pe calea cea bună. Din păcate, aşa cum se desfăşoară şcoala în mare parte, nu se satisface nici nevoia de mirare, nici nevoia de mister sau de joc a copilului şi de aici vin toate neajunsurile”, a continuat academicianul, care a explicat, apoi, care este sensul fiecăruia din aceste cuvinte şi importanţa lui pentru educaţie.

„Toţi adulţii care au stat în preajma unui copil de 1 – 2 ani au observat că o necontenită mirare şi dorinţă de înţelegere caracterizează toată activitatea lui. La început, nu înţelege nimic din ceea ce se întâmplă în jurul lui. Acesta este misterul în care ne naştem. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, căutăm să punem ordine în ceea ce trăim, în ceea ce vedem şi cei din jurul nostru, adulţii, ne ajută. Sau ar trebui să ne ajute, pentru că, de cele mai multe ori, ne împiedică să trecem de la o lume haotică, bezmetică, la o lume ordonată şi starea pe care o trăim în această situaţie este de mirare. Vedeţi, apoi, că urmează cuvântul joc. Aici este o mare problemă. O să vă atrag atenţia asupra a trei moduri în care se poate folosi cuvântul joc, care corespund a trei etape în dezvoltarea fiinţei umane. Prima, cronologic, apare vizibilă la copilul care învaţă să meargă pentru a nu fi prizonier locului în care este ţinut de părinţi. Jocul la această vârstă constă în faptul că experimentează mişcarea pe propriile picioare şi o face cu o plăcere extraordinară. Dar, pentru învăţarea acestui exerciţiu, copilul trece din greşeli în greşeli. Până învaţă să se ţină pe picioare şi să meargă, el cade după câţiva paşi, se ridică, se împiedică din nou. Ce trebuie să reţinem de aici? Fac radiografia acestui act pentru că – vă avertizez – jocul pe care dumneavoastră l-aţi învăţat la vârsta de doi ani şi nu vi-l mai amintiţi este simptomatic pentru jocul pe care urmează să-l jucaţi întreaga dumneavoastră viaţă, ca fiinţe care gândesc cu capul lor şi se ghidează după propria pricepere, nu după ceea ce spun alţii. Învăţăm din acest exerciţiu că există eşecuri şi greşeli care nu trebuie pedepsite, pentru că numai o minte diabolică ar putera pedepsi copilul de doi ani care învaţă să meargă. Fac parte din procesul de învăţare. Mai târziu, însă, familia şi, de cele mai multe ori, şcoala, uită de aceste lucruri şi transformă eşecul în păcat, chiar într-un act în conflict cu morala, cu legea, iar legea şcolii este că eşecul şi greşeala sunt lucruri negative care trebuie sancţionate, pedepsite, diabolizate. Aici este una din marile greşeli ale şcolii, din care nu e incapabilă să iasă. Eşecurile şi greşelile sunt preţul pe care trebuie să-l plătim pentru a învăţa să gândim cu capul nostru. Jocul copilului de doi ani înseamnă o imensă nevoie de libertate, dreptul de a greşi şi de a eşua fără a fi pedepsit, ci, dimpotrivă. Acesta este primul tip de joc pe care mult mai târziu îl înţelegem şi de care avem nevoie, apoi, în viaţă, pentru a învăţa cu adevărat. Fără acest tip de joc nu există învăţare, nu există gândire pe cont propriu, nu există creativitate. Al doilea tip de joc l-aş numi ceea ce se numeşte jocul de-a v-aţi ascunselea. Nevoia de a te ascunde şi de a-i provoca pe ceilalţi să te găsească. Este un joc de o imensă semnificaţie pentru că acesta este tipul de joc pe care natura îl joacă cu noi. Toată ştiinţa, toată arta pe care natura vrea să ne-o transmită are la bază acest joc, pentru că e ca şi cum natura ne spune mereu: «Secretele mele sunt ascunse». Cu cât sunt mai semnificative şi mai profunde, cu atât mai ascunse. Vă invit să le căutaţi, să le găsiţi, dar este evident că pentru acest lucru trebuie să depuneţi efort. Și aici intervine învăţarea. Fără învăţare, fără cultură, nu ai cum să participi la acest joc. La acest joc al naturii, al vieţii, ascunderea este mai complicată decât la jocul pentru copii, pentru că apare o discrepanţă profundă  între modul în care arată lucrurile la suprafaţă şi substanţa lor profundă. Mereu aşteptările ne sunt înşelate şi în asta constă farmecul jocului naturii: conflictul între aşteptare şi urmare”, a spus academicianul Solomon Marcus, care a parafrazat celebra vorbă „a cădea în mintea copiilor”: „Pariul educaţiei este acela de a se ridica la mintea copiilor”, a spus academicianul.

Acesta le-a recomandat copiilor să fie atenţi la lucrurile simple, să aibă răbdare să contemple lucrurile aparent banale pe lângă care au tendinţa de a trece fără a le acorda timp, pentru că, fără aceste lucruri, la un moment dat nu vor putea trece mai departe. Academicianul a criticat, în continuare, modul în care se pune problema învăţării în şcoală.

„Să reţii anumite formule, definiţii, să le aplici în situaţii standard, să le restitui atunci când ţi se cere, cam asta este esenţa şcolii de astăzi din România şi aceasta este o învăţătură superficială”, a spus acesta, adăugând că elevii ar trebui să fie învăţaţi să gândească critic, să fie capabili de a avea îndoieli şi să ştie să şi le exprime.

În dialog cu elevii

La finalul conferinţei, academicianul s-a lansat într-un dialog cu elevii participanţi, încurajându-i să-i pună întrebări. După ce a răspuns pe loc la câteva întrebări, şi-a făcut cunoscută adresa de email pentru a primi întrebările celor nu au avut timp să i le adreseze în mod direct. Înainte de a ajunge în sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Roman-Vodă”, academicianul a vizitat Vila Hogaş, care găzduieşte muzeul colegiului. Solomon Marcus a studiat cu atenţie vitrinele şi exponatele, în care a recunoscut personalităţi ale vieţii culturale româneşti.

„Este impresionant câte persoane importante şi-au încrucişat drumul cu şcoala aceasta. Aveţi aici o adevărată comoară!”, a exclamat Solomon Marcus.