Roman, Neamț
Căutare site

Absolvenți fără „fumuri”

95 de persoane sînt înscrise în programul „Stop fumat”, derulat de Cabinetul de tabacologie din cadrul spitalului. Acestea primesc diplome care atestă că s-au lăsat de fumat. Vasile Măriu a primit, marți, o astfel de diplomă de nefumător, după 20 de ani de viciu.

 

 

Este binecunoscut faptul că fumatul este unul dintre cele mai nocive vicii și de care nu se poate scăpa prea ușor. În lipsa unei voințe de fier, puțini reușesc să renunțe la acest viciu. Cabinetul de tabacologie din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Roman, prin programul „Stop fumat”, derulat în parteneriat cu Institutul de Pneumologie „Marius Nasta” din București, vine în sprijinul celor care vor să renunțe la fumat. Și nu puțini sînt cei care apelează la acest cabinet, în speranța de a-și proteja sănătatea ori de a nu mai „arde” banii pe tutun.

 

Diplome de nefumător

 

Are 56 de ani și a fumat de mai bine de 20 de ani. Au fost zile în care fuma puțin sub 20 de țigări, dar și zile în care fuma aproape 40. Faptul că țigările s-au scumpit consistent în ultimii ani și o vizită la medic, unde a descoperit că are probleme cu plămînii, l-au convins să renunțe la fumat. Aceasta este povestea lui Vasile Măriu, de 56 de ani, din Roman, de meserie fochist. Marți, 25 septembrie, după trei luni de tratament, Vasile a terminat programul „Stop fumat”. La începutul programului avea o capacitate pulmonară redusă, iar acum, la încheiere, a revenit la capacitatea pulmonară a unui om normal.

„Cînd stăteam acasă, fumam mai puțin. În schimb, la locul de muncă, mă luam cu colegii și fumam foarte mult. Acum mă simt mult mai bine și nici nu mai pot suporta mirosul de țigară”, a mărturisit Vasile Măriu. Medicul pneumolog Gabriela Popovici, coordonatorul Cabinetului de tabacologie, îi dă cîteva sfaturi de viitor, apoi îi înmînează o diplomă care atestă că s-a lăsat de fumat. Potrivit acesteia, la intrarea în program, care durează trei luni de zile, pacientul plătește 100 de lei, taxă care are ca scop motivarea pacientului de a continua programul, pentru că, în cazul în care ar renunța, taxa nu se returnează. Apoi, timp de trei luni de zile, pacientul primește medicație gratuită, în valoare de 1.200 de lei, dar și consiliere și monitorizare gratuită a stării de sănătate.
„Anul acesta, în program s-au înscris 95 de persoane, din care 35 se află încă sub tratament. Dintre cei care au terminat tratamentul, 96% au reușit să se lase de fumat. Restul de 4% au renunțat la program. Programul nu poate fi păcălit, pentru că pacientului i se măsoară, periodic, capacitatea pulmonară, astfel că știm exact dacă a fumat sau nu în timpul programului. La sfîrșitul celor trei luni, le oferim o diplomă simbolică pentru că au reușit să se lase de fumat. Am avut un pacient care, din cauza stresului de la locul de muncă, în ultimii ani a ajuns să fumeze 90 de țigări pe zi. A apelat la noi și a reușit să renunțe complet la fumat”, a declarat medicul pneumolog Gabriela Popovici.

[sam_ad id=”89″ codes=”true”]

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.