Duminică, 18 iunie, în jurul orei 17:50, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat intenționează să se sinucidă în zona podului care traversează râul Moldova, în afara localității Horia, informează IPJ Neamț. La fața locului au fost direcționate patrule din cadrul Poliției municipiului Roman și Secției de Poliție Rurală Dulcești.
„În zona de ieșire de pe podul rutier ce traversează râul Moldova, patrula formată din agent șef principal de poliție Ioan Cănărău, din cadrul Poliției municipiului Roman, și sergent major Gabriel Căuş, din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, a identificat persoana în cauză, un bărbat de 30 de ani, din localitatea Horia, care prezenta semne vitale. Cei doi au așezat persoana într-o poziție sigură, tăind șnurul cu care aceasta se spânzurase”, a precizat inspector de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. Echipajul medical sosit la fața locului a preluat victima, aceasta fiind transportată la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Tot duminică, același echipaj de ordine publică a identificat o minoră de cinci ani, din Cordun, care se rătăcise de părinții săi în zona Parcului Municipal Roman. „Intervențiile prompte ale acestora au dus la salvarea vieții unei persoane și prevenirea unei situații de risc în cazul minorei de cinci ani. Felicitări, dragi colegi!”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Foto: IPJ Neamț
Comentarii