O fetiţă de numai doi ani şi patru luni, din Valea Ursului, şi-a dat, sâmbătă seara, ultima suflare, în braţele echipajului medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Neamţ. Aceasta suferea de retard psiho-motor sever şi distrofie de gradul II, iar sâmbătă seara, în jurul orei 20.30, a făcut febră mare, motiv pentru care părinţii au chemat Ambulanţa. Un echipaj cu asistent al SAJ Neamţ s-a deplasat la faţa locului şi a preluat pacienta, pentru a o transporta la spital.
„Pe drum, însă, starea fetei s-a agravat, a făcut convulsii în repetate rânduri, iar apoi a intrat în stop cardio-respirator. Un alt echipaj, de această dată cu medic, a preluat pacienta de pe drum, iar personalul medical a efectuat manevrele de resuscitare minute în şir în drum spre spital, însă, din păcate, inima fetiţei a fost prea fragilă şi nu a mai rezistat”, a declarat Mihaela Olaru, asistenta şefă a SAJ Neamţ. În momentul în care ambulanţa a ajuns la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, fetiţa era deja decedată.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol