Un bărbat a murit într-un incendiu, după ce a dat foc la resturile vegetale

HomeNeamt

Un bărbat a murit într-un incendiu, după ce a dat foc la resturile vegetale

Joi, 24 octombrie, la ora 13:58, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu de miriște în comuna Ștefan cel Mare, unde se presupune că o persoană ar fi surprinsă în incendiu, informează ISU Neamț. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra Neamț, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Ștefan cel Mare și Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț.

„La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la vegetația uscată, miriște și resturi de coceni de porumb. Din păcate, a fost identificat și un bărbat de aproximativ 93 de ani, fără semne vitale, cu arsuri pe toată suprafața corpului. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, ce s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 3.000 de metri pătrați. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Conform IPJ Neamț, din cercetările efectuate de polițiști a rezultat faptul că, la aceeași dată, bărbatul în vârstă de 93 de ani, din aceeași localitate, ar fi dat foc la cocenii de porumb din grădina sa, din cauza vântului focul s-ar fi extins, iar în încercarea de a stinge incendiul, acesta ar fi fost cuprins de flăcări.

Pompierii reamintesc faptul că incendiile de vegetaţie uscată se pot propaga la locuinţe, anexe gospodăreşti, depozite de furaje, păduri etc., punând în pericol viața oamenilor și provocând pagube materiale. De asemenea, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, iar în cazul realizării igienizării terenurilor prin ardere, este obligatorie obţinerea acceptului de la Agenţia pentru Protecţia Mediului și a permisului de lucru cu focul, impunându-se, totodată, respectarea cu strictețe a măsurilor și regulilor de apărare împotriva incendiilor, mai arată ISU Neamț.

Comentarii

WORDPRESS: 0