Primăria Roman a început activitatea de distribuire a alimentelor către persoanele defavorizate sau aflate în situaţii de risc. Conform listelor cu beneficiarii acestui sprijin acordat de Uniunea Europeană, în municipiu se regăsesc 4.500 de persoane ce vor primi două cutii cu produse, cu o greutate de aproape opt kilograme.
Distribuirea alimentelor se face, ca-n fiecare an, de la depozitul amenajat la fostul Club Petrotub, în intervalul orar 8.00 – 14.00. Beneficiarii acestui sprijin au fost notificaţi prin adrese trimise la domiciliu cu privire la acordarea alimentelor şi au fost şi programaţi pe zile şi ore, pentru a nu se produce aglomeraţie.
„Pentru beneficiarii care nu se pot deplasa, persoana desemnată pentru a le ridica alimentele trebuie să se prezinte cu buletinul sau cartea de identitate a beneficiarului în original şi cu buletinul sau cartea de identitate a sa. Toţi beneficiarii de pe listele întocmite de Prefectură au fost notificaţi şi facem un apel la aceştia să respecte ordinea, ziua şi intervalul orar în care au fost programaţi, pentru a nu se crea aglomeraţie. În depozitul nostru se află pachete pentru toţi beneficiarii pe care Prefectura ni i-a transmis, pachetele sunt sigilate, iar noi facem doar distribuirea lor”, a declarat Constantin Cudalb, consilier personal al primarului Romanului.
Fiecare pachet conţine: 1 kg de făină albă, 2 kg de mălai, 400 g paste făinoase, 2 litri de ulei, 1 kg de zahăr, 300 g carne de vită la conservă, 200 g pateu de ficat de porc, 400 g pastă de tomate, 1 kg de orez, 500 g de fasole boabe.
Conform datelor centralizate de la unităţile administrativ-teritoriale, în judeţ sunt 125.867 beneficiari (pensionari cu venituri mai mici de 450 lei/lună, şomerii cu indemnizaţie mai mică de 450 lei/lună, beneficiarii de venit minim garantat şi cei de alocaţie pentru susţinerea familiei, persoane cu handicap grav şi accentuat), fiecare dintre aceştia urmând să primească două cutii.
Comentarii