Roman, Neamț
Căutare site

A fost prea beat ca să fure

Un hoţ beat a fost imobilizat în apartamentul din care a vrut să fure de bunicul și nepotul curajoși, chiar dacă îi amenințase cu cuțitul. Aşa poate fi descrisă, pe scurt, fapta pentru care un bărbat de 36 de ani, din comuna Ion Creangă, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman.

În noaptea de 12 spre 13 martie, hoţul a pătruns, pe fereastră, într-o locuinţă din Roman. Intrarea prin efracţie nu a fost deloc silenţioasă, din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla făptaşul, astfel că proprietarul a fost trezit de zgomotul făcut de intrus. Crezând că de vină este nepotul adolescent, bunicul s-a dus în camera nepotului pentru a-l întreba ce se petrece. Tânărul se juca la calculator, dar zgomotele continuau şi proveneau dintr-o altă încăpere a locuinţei. Cei doi – bunic şi nepot – şi-au luat inima în dinţi şi au intrat în camera din care provenea zgomotul. Astfel, hoţul a fost prins în flagrant în timp ce încerca să fure nişte bunuri. Luat prin surprindere, bărbatul de 36 de ani a încercat să fugă pe unde a intrat, dar, din cauza stării „euforice”, nu a mai nimerit geamul şi a intrat într-o altă încăpere. Cei doi s-au dus după el, iar hoţul, dându-şi seama că nu mai are nicio scăpare, a scos un cuţit şi a început să-i ameninţe pe bunic şi pe nepotul acestuia. Din fericire, intrusul a fost dezarmat rapid şi imobilizat, a fost chemată Poliţia, iar bărbatul care a intrat în casa celor doi a fost reţinut şi, ulterior, arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Acum, bărbatul de 36 de ani va fi judecată pentru tentativă de tâlhărie calificată.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.