Prima paginăSocial

[FOTO] A fost inaugurat noul Parc Zăvoi. Romanul câștigă peste șapte hectare de spațiu verde

[FOTO] A fost inaugurat noul Parc Zăvoi. Romanul câștigă peste șapte hectare de spațiu verde

Dimensiune text

De miercuri, 21 iulie, spațiul verde al municipiul Roman a crescut oficial cu peste șapte hectare, după inaugurarea Parcului Zăvoi. Noul parc se află în zona de sud-est a orașului, lângă cartierul ANL din strada Vasile Lupu, o zonă care anterior nu a fost pusă în valoare, lângă care pe vremuri se afla fostul kartodrom din Roman. Prin comparație, Parcul Municipal Roman are o suprafață de circa 13 hectare.

Obiectivul a fost inaugurat miercuri dimineață de conducerea Primăriei Roman, alături de consilieri locali și reprezentanți ai firmei care a realizat lucrările, Robu Construct. Proiectul a fost câștigat de Primăria Roman în 2018, lucrările începând în anul următor.

Parcul Zăvoi a fost amenajat în cea mai mare parte din fonduri europene, prin proiectul „Îmbunătățirea condițiilor de mediu și de viață în Municipiul Roman prin amenajarea Parcului Zăvoi”, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, prioritatea de investiții 5.2 – realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului.

Parcul Zăvoi are două intrări – dinspre strada Matei Millo (aleea Matei Millo) și dinspre blocurile ANL – , la fiecare dintre intrări sunt spații tehnice și toalete, dotate și cu grupuri sanitare pentru persoanele cu handicap. Parcul mai include zona de scenă și gradene, o pistă de biciclete care are o lungime de 1,1 kilometri, zone pietonale, zone verzi, zone amenajate cu flori, locuri de joacă pentru copii și iluminat ambiental. Ca și Parcul Jora, inaugurat în primăvara acestui an, programul de funcționare pentru noul parc va fi până la ora 21.

Citește și:   Licitație pentru închirierea de locuri de parcare în Roman, pe 23 septembrie

„Inaugurăm un nou obiectiv din municipiul Roman, este vorba despre Parcul Zăvoi, un proiect finanțat prin POR. Este un parc cu o suprafață de 7,3 hectare, o investiție de 5,3 milioane de lei, din care circa 4,1 milioane de lei finanțare din fonduri europene, diferența fiind cofinanțare de la municipalitate. Conform proiectului, pentru Parcul Zăvoi au fost angajați 11 oameni, administrator și personal de întreținere, calificat și necalificat, care se vor ocupa de gestionarea acestei suprafețe destul de mari care trebuie întreținute. Este un obiectiv frumos, despre care credem că va veni să completeze întreaga dezvoltare de pe faleza râului Moldova în zonă de agrement și de relaxare. În ceea ce privește zona de scenă, există deja o solicitare din partea celor care coordonează Festivalul Kult Fest, pentru un eveniment în luna septembrie. Zicem noi că este un parc european, de care am început să ne bucurăm și sper că și romașcanii vor fi de aceeași părere”, a afirmat cu acest prilej primarul municipiului Roman, Leonard Achiriloaei.

 

 

 

 

 

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0