În perioada 8 – 12 iunie, la Roman are loc o ediție de vară a Târgului de îmbrăcăminte și încălțăminte Expofashion, organizat de Camera de Comerț și Industrie Neamț în colaborare cu Primăria municipiului Roman, în pavilionul amenajat în centrul orașului, în Piața „Roman Vodă”.
Din spațiile expoziționale, romașcanii pot cumpăra în aceste zile, de la aproximativ 60 de agenți economici – producători locali, cât și din întreaga țară – mărfuri diversificate, confecții pentru femei, copii, bărbați, încălțăminte, haine de piele, marochinărie, lenjerie, articole sport, articole pentru casă, accesorii, cosmetice și artizanat. Târgul a fost inaugurat miercuri, 8 iunie, în prezența președintelui Camerei de Comerț și Industrie Neamț, Mihai Apopii, și a reprezentanților Primăriei Roman.
„Ca de fiecare dată, Camera de Comerț și Industrie Neamț este onorată să organizeze astfel de manifestări în municipiul Roman. Avem o colaborare foarte bună cu autoritățile locale de aici pentru dezvoltarea oricărei activități de business – lucru apreciat atât de firmele care expun în cadrul acestui târg, cât și de către cetățeni, spre care se îndreaptă eforturile noastre”, a declarat președintele Camerei de Comerț și Industrie Neamț, Mihai Apopii.
„Doresc să mulțumesc Camerei de Comerț și Industrie Neamț și agenților economici implicați în desfășurarea acestui târg pentru implicare și colaborare și sunt convins că romașcanii vor participa în număr cât mai mare la acest eveniment și că vor aprecia calitatea și diversitatea produselor expuse. Sunt convins, de asemenea, că vom avea o colaborare fructuoasă și în continuare cu Camera de Comerț și Industrie Neamț – și aici mă refer la alte două activități interesante pe care le vom derula în acest an, Târgul Auto și Târgul de carte Libris”, a precizat cu acest prilej secretarul municipiului Roman, Gheorghe Carnariu.
Târgul Expofashion amenajat în parcarea din zona Colegiului Național „Roman-Vodă” este deschis de miercuri, 8 iunie, până duminică, 12 iunie, inclusiv – de miercuri până sâmbătă între orele 9.30 – 19.00, iar duminică între orele 9.30 – 14.00.
Comentarii