Prima paginăSocial

51.000 de persoane vaccinate anti COVID-19 în județ. Caravane mobile de vaccinare la Săbăoani, Icușești, Botești și Valea Ursului

51.000 de persoane vaccinate anti COVID-19 în județ. Caravane mobile de vaccinare la Săbăoani, Icușești, Botești și Valea Ursului

Dimensiune text

Începând de sâmbătă, 8 mai, persoanele cu vârste de peste 60 de ani care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19 și au documente de identitate valabile se vor putea prezenta direct la centrele de vaccinare, fără programare, pe tot parcursul intervalului orar de funcționare, informează Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț.

Populația generală cu vârsta de până în 60 de ani care dorește să se vaccineze se va putea prezenta la centrele de vaccinare, după ora 14.00, fără programare, în vederea administrării dozelor de vaccin. Persoanele se pot prezenta la orice centru de vaccinare, indiferent de tipul vaccinului administrat. Imunizarea efectivă și timpul de așteptare pot fi condiționate de capacitatea centrului respectiv și de numărul persoanelor programate la vaccinare în acel centru.

Persoanele care sunt vaccinate prin această modalitate vor fi înregistrate direct în Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV) și vor primi adeverința de vaccinare, conform procedurilor. „Persoanele programate prin platformă și care au locuri rezervate conform planificării dețin prioritate la vaccinare. În funcție de capacitatea de vaccinare a centrului și disponibilitatea dozelor de vaccin, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centrele de vaccinare, pentru aceeași zi sau zilele următoare”, arată reprezentanții DPS Neamț.

În județul Neamț, vaccinarea fără programare a debutat în data de 5 mai, în cadrul unui proiect pilot al DSP Neamț. În trei centre de vaccinare, cu vaccin Pfizer, din Piatra Neamț, Roman și Tîrgu Neamț, au fost vaccinate, în două zile, 839 de persoane.

De asemenea, din data de 8 mai, vaccinarea la centrele de vaccinare din Pipirig și Simionești-Cordun este făcută cu vaccinul Pfizer. Persoanele care au efectuat deja doza l cu vaccin AstraZeneca în aceste centre vor beneficia de rapel cu același tip de vaccin.

Din 4 mai, a demarat campania de vaccinare împotriva COVID-19 la nivelul cabinetelor medicilor de familie. Vaccinarea în cabinetele medicilor de familie se realizează cu vaccinul Janssen. Au fost vaccinate până în acest moment 40 de persoane.

Vineri, 7 mai, la Tazlău s-a desfășurat Caravana de vaccinare cu echipa mobila a Centrului de vaccinare „Piața Sf. Gheorghe” din Piatra Neamț. Au fost vaccinate cu Pfizer 102 persoane. Următoarele destinații ale Caravanei de vaccinare sunt: 10 mai – Săbăoani, cu vaccinul Pfizer, 11 mai – Icușești și Botești, cu vaccin Moderna, 13 mai – Valea Ursului și Bodești, cu vaccin Moderna.

„Pentru a fi imunizați doritorii trebuie să anunțe la primării intenția de vaccinare. Asistenții medicali comunitari realizează catagrafia persoanelor care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19. Deplasarea și resursele umane ale caravanei mobile sunt asigurate de Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI) Neamț și centrele de vaccinare fixe care au în structură echipe mobile”, mai precizează reprezentanții DSP Neamț.

În județul Neamț au fost primite până vineri 95.786 de doze de vaccin împotriva COVID-19:73.621 doze Pfizer BioNTech, 10.820 doze Moderna, 9.845 doze AstraZeneca și 1.500 doze Johnson & Johnson (Janssen), în 38 de tranșe.

De la începutul Campaniei de vaccinare, în județul Neamț au fost administrate 85.710 doze de vaccin, din care 34.273 cu doza a 2-a. Au fost raportate 43 de reacții adverse locale și generale, care fac parte din categoriile frecvente și foarte frecvente. În perioada 1-7 mai au fost administrate 8.297 de doze de vaccin. 2.927 persoane au fost vaccinate cu doza 1 și 5.370 cu doza de rapel.

Vaccinurile utilizate în campanie sunt: Pfizer BioNTech – tehnologia ARN mesager, administrare 2 doze la interval de 21 zile la persoane cu vârsta de 16 ani și peste; Moderna – tehnologia ARN mesager, administrare 2 doze la interval de 28 de zile la persoanele cu vârsta de 18 ani și peste; Vaxzevria (denumire anterioară AstraZeneca) – vector viral, administrare 2 doze la interval de 8 săptămâni la persoane cu vârsta de 18 ani și peste; Johnson & Johnson (Janssen) – vector viral, doză unică la persoane cu vârsta de 18 ani şi peste. Nici unul dintre vaccinuri nu poate produce boala, mai arată comunicatul Direcției de Sănătate Publică Neamț.

 

 

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0