500 de șoferi au fost sancționați, iar 54 au rămas fără permis, săptămâna trecută. FOTO

HomeActualitate

500 de șoferi au fost sancționați, iar 54 au rămas fără permis, săptămâna trecută. FOTO

 

 

În perioada 10 – 16 decembrie, polițiștii Serviciului Rutier Neamț și ai Serviciului Ordine Publică Neamț au acționat pe linia combaterii consumului de alcool, în cadrul campaniei preventive „ALCOHOL–DRUGS”, activitate coordonată de Organizația Polițiilor Rutiere Europene – TISPOL, informează IPJ Neamț.

Scopul acţiunii a fost reprezentat de reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul consumului de alcool, conştientizarea participanţilor la trafic asupra pericolului la care se expun atunci când circulă sub influența băuturilor alcoolice, precum şi sancţionarea nerespectării acestei obligaţii prevăzute de legislaţia rutieră.

Pe durata acțiunii, polițiștii au constatat și sancționat peste 500 de contravenții, reținând 54 de permise de conducere, dintre care 24 pentru consum de alcool. De asemenea, polițiștii au constatat peste 20 de infracțiuni la regimul circulației, dintre care 14 pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

„Conducerea unui autovehicul de către o persoană care prezintă o concentrație alcoolică de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat se pedepsește cu amendă de la 1.305 la 2.900 lei și suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile. Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă”, reamintesc reprezentanții IPJ Neamț.

În cadrul acestei acțiuni, joi, 13 decembrie, ora 7.30, un bărbat de 51 de ani, din Iași, a condus un autoturism pe bulevardul Roman Mușat din Roman, prezentând o concentrație de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat și având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice, rezultatul alcoolemiei fiind de 2,59 g/l alcool pur în sânge. Prin urmare, față de conducătorul auto s-a dispus inițial măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior Judecătoria Roman a dispus măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Tot joi, la orele 19:55, un tânăr de 18 ani, din Români, a condus un autoturism neînmatriculat pe DJ 155 I și fără a poseda permis de conducere, prezentând o alcoolemie de 2,32 g/l alcool pur în sânge. Prin urmare, față de conducătorul auto s-a dispus inițial măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior Judecătoria Roman a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice și sub influența alcoolului.

Duminică, 16 decembrie, orele 9.59, un bărbat de 46 de ani, din Săvinești, a condus un auto pe DJ 156D, prezentând o alcoolemie de 3,02 g/l alcool pur în sânge. Prin urmare, față de conducătorul auto s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, mai precizează reprezentanții IPJ Neamț.

 

Foto: IPJ Neamț

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0