48 de copii în grupele de fotbal juniori, în urma preselecției organizate de CSM Roman

Home

48 de copii în grupele de fotbal juniori, în urma preselecției organizate de CSM Roman

 

 

Club Sportiv Municipal Roman a organizat, în perioada 16 – 19 ianuarie, preselecții în vederea alcătuirii de grupe de  juniori – fotbal masculin. În urma preselecției, au fost selecționați 48 de juniori. Pe categorii de vârstă, la grupa 2009 s-au prezentat 13 copii, din care au fost selecționați 11, la grupa 2010 s-au prezentat 12 copii, fiind selecționați toți, la grupa 2011 s-au prezentat nouă copii, fiind selecționați toți, iar la grupele 2007 – 2008 s-au prezentat 21 copii, din care au fost selecționați 16.

Astfel, au fost completate loturile grupelor 2006-2007 (coordonator antrenor Iosif Susanu) și 2007-2008 (coordonator antrenor Gabi Țapu), acestea având în prezent fiecare câte 14 jucători, și au fost puse bazele pentru grupele 2009 (12 jucători), 2010 (12 jucători), 2011 (11 jucători), a căror activitate competițională oficială va debuta în sezonul 2019 – 2020.

„Pe durata anotimpului rece, activitatea grupelor de fotbal copii se va desfășura  în Sala Sporturilor. Costurile derulării activităților vor fi suportate de Club Sportiv Municipal Roman. Îi felicităm pe toți candidații pentru curajul de a participa la preselecție, pentru pasiunea dovedită față de «sportul rege» și le dorim succes celor ce vor face parte din echipele de juniori ale  Club Sportiv Municipal Roman”, au precizat reprezentanții CSM Roman.

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0