36 de fapte contravenționale și penale, constatate de jandarmii nemțeni în minivacanța de Rusalii

HomeActualitate

36 de fapte contravenționale și penale, constatate de jandarmii nemțeni în minivacanța de Rusalii

În perioada 11- 13 iunie, misiunile desfăşurate de jandarmi, atât independent cât şi împreună cu poliţiştii nemţeni, au avut un caracter preponderent preventiv şi au vizat în principal menţinerea şi asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică. Au fost asigurate condiţii de siguranţă pentru participanţii la manifestările religioase, sportive și cultural-artistice care au avut loc pe raza județului și s-a intervenit pentru soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite din partea cetăţenilor, prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală sau contravenţională, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț.

În intervalul de timp menționat au fost aplicate 35 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.400 de lei. Principalele fapte antisociale constatate şi sancţionate de jandarmi au fost: tulburarea ordinii şi liniştii publice, provocarea ori participarea efectivă la scandal, consum de băuturi alcoolice în locurile publice, altele în afara celor special amenajate, proferarea de injurii în public, refuzul de a furniza date pentru stabilirea identităţii. De asemenea, 11 cetăţeni au fost avertizaţi în scris pentru fapte care au adus atingere normelor de convieţuire socială printre care: apelarea în mod repetat la mila publicului de către o persoană aptă de muncă, adresarea de expresii jignitoare, lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru alte persoane sau bunuri. De asemenea, au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovire sau alte violențe”, în vederea continuării cercetărilor.

În aceeași perioadă, jandarmii au intervenit la un număr de 14 apeluri efectuate prin intermediul Serviciului Naţional pentru Apeluri de Urgenţă 112 sau direct, la dispeceratul unității. Intervenţiile au fost pentru aplanarea unor conflicte de mică amploare și tulburarea liniştii publice, mai precizează reprezentanții Jandarmeriei Neamț.

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0