Prima paginăSocialSanatate

30 de doze de vaccin antigripal pentru fiecare medic de familie

Dimensiune text

La această campanie de distribuire a vaccinului antigripal, fiecare medic de familie din judeţul Neamţ primeşte câte 30 de doze de vaccin.

Săptămâna aceasta a început campania de distribuiere a primelor 600.000 de doze de vaccin antigripal. Dintre acestea, judeţului Neamţ i-au revenit 10.500 de doze. Acestea un început deja să fie distribuite în teritoriu. „Trebuie împărţite spitalelor, unităţilor medicale sociale, personalului medical, în colectivităţile unde riscul de îmbolnăvire este mai mare şi, apoi, medicilor de familie, câte 30 pentru fiecare. Sperăm ca, până la sfârşitul lunii decembrie, să primim şi cea de-a doua tranşă de vaccinuri, de la Institutul Cantacuzino. Dacă sunt multe sau puţine, nu ştiu. Anul trecut, au primit medicii şi câte 100 de doze. Unii au făcut doar 20, alţii poate chiar 150. Vaccinurile care rămân sunt redistribuite, de fiecare dată, acolo unde este mai mare nevoie”, a declarat medicul Roxana Pipirigeanu, epidemiolog şef în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ.

Citește și:   Ploi în averse și vânt puternic, până sâmbătă dimineață

„Suntem 250 de medici de familie în judeţ, iar fiecare primeşte, în această fază, 30 de doze de vaccin antigripal. Vom încerca să le oferim, mai întâi, celor care sunt în toate grupele de afecţiuni, diabeticilor sau celor cu boli respiratorii grave”, a declarat medicul Angela Bica, vicepreşedintele Patronatului Medicilor de Familie Neamţ.

Toate dozele care sunt puse gratuit la dispoziţie pentru imunizarea cu prioritate a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire vor fi distribuite în teritoriu în mai multe tranşe, până la data de 15 ianuarie 2014, astfel încât să fie asigurat necesarul fiecărui judeţ. În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0