Prima paginăSanatate

24 de cazuri noi de infecție COVID-19 în Neamț. Care este incidența pe localități în județ

24 de cazuri noi de infecție COVID-19 în Neamț. Care este incidența pe localități în județ

Dimensiune text

Până miercuri, 8 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.789.539 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), dintre care 10.552 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare, iar 1.707.968 de pacienți au fost declarați vindecați, a informat Grupul de Comunicare Strategică (GCS) de pe lângă Guvernul României.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.279 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), dintre care 35 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos:

Pentru localitățile din județul Neamț, tabloul numărului infectărilor din ultimele 14 zile și al incidenței comunitare (infectări cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori) este miercuri, conform DSP Neamț, următorul:

Până miercuri, 57.360 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 07.12.2021 (10:00) – 08.12.2021 (10:00) au fost raportate de către Institutul Național de Sănătate Publică 100 de decese (47 de bărbați și 53 de femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Dintre cele 100 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 la categoria de vârstă 50-59 ani, 34 la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 la categoria de vârstă 70-79 ani și 25 la categoria de vârstă peste 80 ani.

96 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent. Din totalul de 100 pacienți decedați, 85 erau nevaccinați și 15 vaccinați. Cei 15 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 30-39 ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 4.959. Dintre acestea, 807 sunt internate la ATI. Dintre cei 807 de pacienți internați la ATI, 66 au certificat care atestă vaccinarea. Din totalul pacienților internați, 88 sunt minori, 83 fiind internați în secții și 5 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.809.327 de teste RT-PCR și 5.468.343 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 15.029 teste RT-PCR (7.814 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.215 la cerere) și 27.647 teste rapide antigenice. Pe teritoriul României, 24.101 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.347 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.833 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 57 de persoane.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 7 decembrie, 1.757 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 317.300 lei și au întocmit 1 dosar penal.

 

 

 

 

 

 

 

 

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0