Județul Neamț s-a aflat, la finalul acestei săptămâni, sub atenționări de tip Cod portocaliu și Cod galben de ploi torențiale și vijelii. Furtunile au făcut pagube în sute de localități din județ, fiind nevoie de intervenția pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț, a Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență locale și a primăriilor, dar și a reprezentanților Delgaz Grid.
Conform raportării ISU Neamț privind efectele precipitațiilor în intervalul 13 iulie, ora 14 – 14 iulie, ora 8, au fost afectate 107 localități din județ, care au rămas fără curent electric după ce arbori doborâți de furtună au rupt firele electrice: Bistricioara, Bradu, Călugăreni, Ceahlău, Durău, Grințieș, Pârâul Mare, Poiana (Grințieș), Poiana Bârnadu, Dămuc, Gherman, Trei Fântâni, Bicaz, Bicaz-Chei, Bicazu Ardelean, Bradu, Neagra, Tașca, Telec Ardeluța, Brateș, Cazaci, Schitu Tarcău, Tarcău, Bicaz-Chei, Bicazu Ardelean, Dămuc, Huisurez, Ivanes, Bodești, Bodeștii de Jos, Dobreni, Grumăzesti, Oșlobeni, Bălțătești, Borca, Busmei, Dreptu, Farcașa, Frumosu, Galu, Lunca (Borca), Madei, Pârâul Cârjei, Pârâul Fagului, Pârâul Pântei, Poiana Teiului, Popești (Farcașa), Popești (Girov), Sabasa, Săvinești (Poiana Teiului), Soci (Borca), Stejaru (Farcașa), Izvoru Alb, Izvoru Muntelui, Secu, Lunca (Vânători-Neamț), Mânăstirea Neamț, Nemțișor, Vânători-Neamț, Buhalnița, Chirițeni, Grozăvești, Hangu, Petru Vodă, Poiana Largului, Poiana Teiului, Agapia, Agapia-Mânăstire, Filioara, Dumbrava, Timișești, Zvorănești Alexandru cel Bun, Preluca, Vadurele (Alexandru cel Bun), Vadurele (Cândești), Vaduri, Viişoara (Alexandru cel Bun) Săbăoani, Bozieni, Bozienii de Sus, Brițcani, Brusturi, Budești, Cârlig, Cârligi, Climești, Corhana, David, Deleni, Dulcești, Făurei, Izvoare (Bahna), Micșunești, Moreni, Munteni, Poiana (Brusturi), Prăjesti, Roșiori, Ruginoasa, Văleni, Cordun, Roman, Tămașeni și Traian.
Forțele de intervenție din cadrul ISU Neamț și ale primăriilor au intervenit pentru degajarea arborilor căzuți pe carosabil și fire electrice în comunele Borca, Farcașa, Poiana Teiului, în municipiul Piatra Neamț, comuna Alexandru cel Bun, Dumbrava Roșie, în municipiul Roman și în comuna Gâdinți. În municipiul Piatra Neamț a fost efectuată o misiune de degajare a unor bucăți de acoperiș căzute pe autoturisme.
Alte misiuni pentru degajarea arborilor căzuți pe carosabil și fire electrice, la care au participat forțe din cadrul SVSU și echipe de intervenție aparținând Delgaz Grid, au mai fost efectuate în localitățile: Bistricioara, Bradu, Călugăreni, Ceahlău, Durău, Grințieș, Pârâul Mare, Poiana (Grințieș), Poiana Bârnadu, Dămuc, Gherman, Trei Fântâni, Bicaz, Bicaz-Chei, Bicazu Ardelean, Bradu, Neagra, Tașca, Telec, Ardeluța, Brateș, Cazaci, Schitu Tarcău, Tarcău, Bicaz-Chei, Bicazu Ardelean, Dămuc, Huisurez, Ivanes, Bodești, Bodeștii de Jos, Dobreni, Grumăzești, Oșlobeni, Bălțătești, Borca, Busmei, Dreptu, Farcașa, Frumosu, Galu, Lunca (Borca), Madei, Pârâul Cârjei, Pârâul Fagului, Pârâul Pântei, Poiana Teiului, Popești (Farcașa), Popești (Girov), Sabasa, Săvinești (Poiana Teiului), Soci (Borca), Stejaru (Farcașa), Izvoru Alb, Izvoru Muntelui, Secu, Lunca (Vânatori-Neamț), Mânăstirea Neamț, Nemțișor, Vânători Neamț, Buhalnița, Chirițeni, Grozăvești, Hangu, Petru Vodă, Poiana Largului, Poiana Teiului, Agapia, Agapia-Mânăstire, Filioara, Dumbrava, Timișești, Zvorănești Alexandru cel Bun, Preluca, Vadurele (Alexandru cel Bun), Vadurele (Cândești), Vaduri, Viişoara (Alexandru cel Bun), Săbăoani, Bozieni, Bozienii de Sus, Brițcani, Brusturi, Budești, Cârlig, Cârligi, Climești, Corhana, David, Deleni, Dulcești, Făurei, Izvoare (Bahna), Micșunești, Moreni, Munteni, Poiana (Brusturi), Prăjesti, Roșiori, Ruginoasa, Văleni, Cordun, Roman, Tămășeni și Traian.
În perioada raportării, în aceste zone au fost afectate 18 linii de medie tensiune, cu 317 posturi de transformare, fiind nealimentați cu energie electrică 23.472 de consumatori, din 107 localități, de pe raza a 82 de unități administrativ-teritoriale din județ.
Vineri dimineață, 14 iulie, mai erau afectate cinci linii de medie tensiune, cu 47 posturi de transformare, fiind nealimentați cu energie electrică 4.342 de consumatori, din 20 de localități: Bistricioara, Bradu, Călugăreni, Grințies, Pârâul Mare, Poiana (Grințieș), Trei Fântâni, Dămuc, Borca, Farcașa, Lunca (Borca), Madei, Pârâul Cârjei, Pârâul Pîntei, Sabasa, Soci, Dolhești, Mânăstirea Neamț, Pipirig și Pluton, mai precizează raportul ISU Neamț.
Comentarii