Roman, Neamț
Căutare site

212 vize de flotant în Roman

Conform datelor Primăriei Roman, în perioada ianuarie – septembrie 2013 au fost acordate 212 vize de reşedinţă în muncipiul Roman.

În marea lor majoritate, solicitările vin din partea cetăţenilor din comunele ce se află în zona arondată Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor Roman, dar şi din alte localităţi din ţară.

Persoana care găzduieşte o altă persoană, în mod neîntrerupt, pe o perioadă mai mare de 30 de zile, are obligaţia de a anunţa poliţia sau serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor din localitatea unde este situat imobilul. Reşedinţa se înscrie în actul de identitate la cererea persoanei fizice care locuieşte mai mult de 15 zile la adresa la care are locuinţa secundară.

Pentru înscrierea reşedinţei, solicitantul va completa cererea pentru stabilirea reşedinţei, pe care o va depune împreună cu actul său de identitate şi următoarele documente: acte încheiate în condiţiile de validitate prevăzute de legislaţia română în vigoare, privind titlul locativ; declaraţia scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau juridică, de primire în spaţiu; declaraţia pe propria răspundere a solicitantului, însoţită de nota de verificare a poliţistului de ordine publică, prin care se certifică existenţa unui imobil, faptul că solicitantul locuieşte efectiv la adresa declarată, documentul eliberat de primării, din care să rezulte că solicitantul sau, după caz, găzduitorul acestuia figurează înscris în Registrul agricol, pentru mediul rural.

Menţiunea privind reşedinţa se completează pe un autocolant-tip care se aplică pe versoul actului de identitate.

Persoanele care locuiesc la o altă adresă decât cea de domiciliu, în interesul serviciului sau în scop turistic,şi persoanele internate într-o unitate medicală fac excepţie de la obţinerea vizelor de flotant.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.