Ca în fiecare an, în perioada 1 – 19 noiembrie, la Colegiul Tehnic „Miron Costin” s-a desfășurat cea de-a VII-a ediție din cadrul Campaniei Internaționale „19 zile de prevenire a abuzurilor și violențelor asupra copiilor și tinerilor”, sub sloganul „Să facem scut împotriva pedofililor”, sub umbrela Federaţiei Internaţionale a Comunităţilor Educative, secţiunea România (FICE), susţinută de Ministerul Educaţiei, informează reprezentanții Colegiului Tehnic „Miron Costin”. Campania a devenit o tradiție în acest liceu, din anul 2014.
Tema abordată și dezbătută în această perioadă a fost una de mare sensibilitate și cu un impact emoțional mare, cu titlul „Prevenirea și combaterea abuzului sexual asupra copiilor”. Feedback-ul elevilor s-a concretizat prin desene, mesaje, materiale PPT, imagini 3D, dezbateri și workshop-uri.
„Scopul activităților din acest an a fost de informare, conştientizare și de implicare în prevenirea, depistarea şi combaterea abuzurilor sexuale asupra minorilor, de recunoaștere a oricărei formă de abuzul sexual şi de a avea puterea și curajul de a raporta astfel de situații organelor competente. Ampla campanie a cuprins numeroase activități, fapt datorat implicării active a unei echipe de cadre didactice inimoase și dedicate siguranței elevilor, beneficiari ai acestui proiect fiind peste 500 de elevi”, a afirmat profesor Carmen Grădinaru, coordonator local al proiectului.
„Am aflat informații extrem de prețioase astăzi, inclusiv metode inedite de apelare a numărului unic de urgență”, a spune eleva Cristina Ghercă, din clasa a IX-a B. „Este foarte trist că atât de mulți copii și tineri suferă din cauza unei educații deficitare și a lipsei de informații. Trebuie să schimbăm repede mentalități și comportamente nesănătoase!”, a afirmat elevul Mihai Clăpuci.
Echipa de proiect a fost constituită din directorul colegiului, profesor Crina Cărpușor, director adjunct, profesor Cristinica Sava, coordonatorul local – profesor Carmen Grădinaru, consilierul educativ, profesor Mihaela Dana Rusu, consilierul școlar Alina Stan și cu implicarea cadrelor didactice pe întreaga perioadă a proiectului, prin desfășurarea de activități: Paraschiva Buciumanu, Ina Dăscălița, Mihaela Ciobanu, Amalia Crenguța Bura, Mihai Dăscălița, Mariana Cristea, Cosmina Chirilă, Gabriela Niță, Roxana Vasiliu, Adriana Antoniu, Alexandra Măndășescu, Anca Loredana Scorțescu, Maricica-Marinela Adăscăliței, Daniela Simion, Corina Stafie, Gabriela Guțu, Magdalena Lefter, Luminița Bîtîcă, Mihaela Levărdă, Anda Claudia Murariu, Mirela Danielescu, Dorel Grădinaru, Valentin Stanciu, Vasile Dima, Mariana Cozma, Artemiza Dascălu, Mihaela Adomniței, Adelin Tălmăcel și Georgeta Gagniuc.
Foto: Colegiul Tehnic „Miron Costin”
Comentarii