Prima paginăSanatate

16.871 de cazuri de infecție COVID-19 la nivel național. 834 de cazuri în Neamț

16.871 de cazuri de infecție COVID-19 la nivel național. 834 de cazuri în Neamț

Dimensiune text

 

Până duminică, 17 mai, pe teritoriul României au fost confirmate 16.871 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 9.890 au fost declarate vindecate și externate, a informat duminică Grupul de Comunicare Strategică de pe lângă Guvernul României. Informările transmise de Grupul de Comunicare Strategică sâmbătă și duminică au arătat existența a 267, respectiv 167 de noi cazuri de îmbolnăvire la nivel național. La ATI, în acest moment, sunt internați 205 de pacienți.

Conform aceleiași surse, numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, este următorul:

 

Pentru județul Neamț, numărul de cazuri confirmate prezentat sâmbătă a crescut cu 10, fără vreun alt caz confirmat anunțat duminică, numărul total al cazurilor din județ ajungând la 834.

Totodată, până duminică, la ora 13, au fost prezentate cazurile a 1.097 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt și Ilfov, care au decedat.

Între cazurile pacienților decedați prezentate de autorități în ultimele 24 de ore ca fiind asociate COVID-19 se numără și cel al unei persoane din județul Neamț. Este vorba despre o femeie de 62 de ani, care suferea și de bronhopneumopatie cronică obstructivă (BPOC), insuficiență respiratorie cronică, sechele în urma unui accident vascular cerebral, hipertensiune arterială, fibrilație atrială cronică și insuficiență cardiacă. Testul pentru infecția cu coronavirus a fost confirmat în data de 7 mai, decesul pacientei survenind în data de 15 mai.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.918 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.698 în Italia, 561 în Spania, 29 în Franța, 484 în Germania, 86 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 103 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 34 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 13.055 de  persoane. Alte 15.854 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 310.407  de teste.

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • Liviu 4 luni

    Buna ziua, pacienta decedata la Piatra Neamt este de fapt un pacient fiind tatal meu. Deci va rog inainte de a furniza informatii sa va informati. Puteti rectifica informatia, pacient(barbat), nu pacienta(femeie).