Roman, Neamț
Căutare site

130 de șoferi sancționați din cauza vitezei, 24 au rămas fără permis

130 de șoferi sancționați din cauza vitezei, 24 au rămas fără permis

Polițiștii Serviciul Rutier Neamț și cei din cadrul Serviciului de Ordine Publică Neamț au acţionat, pe parcursul a trei zile, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră. Polițiștii au constatat peste 450 de contravenții și 12 infracțiuni privind abateri la regimul rutier, informează IPJ Neamț.

În perioada 29-31 octombrie, poliţiştii Serviciului Rutier au acţionat, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru prevenirea accidentelor rutiere din județul Neamț. Cei 128 de poliţiştii rutieri și de ordine publică participanți au acționat cu mijloacele tehnice din dotare pentru supravegherea traficului rutier, cu scopul de a preveni și combate principalele cauze generatoare de accidente rutiere.

Astfel, au fost constatate 455 de contravenții, 130 pentru încălcarea regimului legal de viteză, 66 de contravenții pentru nefolosirea centurii siguranță de către conducătorii auto sau pasageri, nouă pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice și 249 de contravenții pentru alte abateri de la prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002.

De asemenea, au fost reținute 24 de permise de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză, nouă permise pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, iar alte nouă permise de conducere au fost reținute pentru nerespectarea unor norme rutiere care atrag suspendarea dreptului de a conduce. Pentru defecțiuni tehnice, polițiștii au retras 30 certificate de înmatriculare.

Pe parcursul activității, polițiștii au constatat 12 infracțiuni dintre care opt pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și patru infracțiuni pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

Foto: IPJ Neamț

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.