Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Neamț a marcat, la data de 2 iunie, Ziua națională a adopției, în semn de respect și apreciere pentru familiile adoptatoare, informează DGASPC Neamț. A fost, de asemenea, și ocazia potrivită de a-i încuraja pe cei care își doresc un copil să solicite informații și să aibă curajul de a demara acest proces. DGASPC Neamț stă alături tuturor persoanelor sau familiilor care doresc să adopte și oferă sprijin și îndrumare la fiecare pas.
„În această zi, celebrăm curajul familiilor de a-și asuma rolul de părinte, fiind totodată, și un moment al speranței și bucuriei pentru copiii care primesc astfel un cămin, unde să fie iubiți și ocrotiți. Adopția reprezintă cea mai frumoasă formă de iubire, iar cei care decid să facă acest pas merită respect și admirație. Pentru noi, este o bucurie să putem contribui la întemeierea unor familii și la schimbarea destinului unor copii! La mulți ani părinților și copiilor!“ a spus Cristina Păvăluță, director general al DGASPC Neamț
În perioada 1 ianuarie – 31 mai 2024, au fost adoptați în Neamț 13 copii, iar alți nouă sunt declarați adoptabili. Din păcate, sunt și peste 100 de copii din județul Neamț care sunt pe lista copiilor greu adoptabili. Copiii greu adoptabili reprezintă acei copii pentru care, într-o perioadă de șase luni de la declararea adoptabilităţii, nu s-a reuşit identificarea unei familii potrivite sau, chiar dacă aceasta a fost identificată, nu s-au putut urma paşii care să conducă la finalizarea adopţiei. Cel mai adesea, în această situaţie deosebită se află copiii cu vârstă mai mare de trei ani, copiii cu o stare de sănătate mai delicată, copiii care au nevoi crescute de stimulare a dezvoltării sau copiii care au fraţi cu care sunt adoptabili împreună. Pentru aceşti copii a fost creată, în Registrul Naţional pentru Adopţii, o secţiune specială, care conţine profilul public al celor aflaţi în această situaţie – adică un profil ce poate fi accesat la cerere de către persoanele / familiile atestate să adopte din toată ţara, mai arată reprezentanții DGASPC Neamț.
Comentarii