În zilele de 29 și 30 decembrie, polițiștii Serviciului de Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au desfășurat, în contextul acțiunii ,,Foc de Artificii 2022-2023”, activități punctuale de prevenire și combatere a deținerii și comercializării, fără drept, a articolelor pirotehnice, informează IPJ Neamț.
În urma celor constatate, au fost retrase de la comercializare și confiscate articole pirotehnice cântărind aproximativ 115 kilograme, fiind întocmite trei dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și comercializarea către publicul larg de articole pirotehnice destinate a fi utilizate de pirotehnicieni.
Astfel, la data de 29 decembrie, polițiștii au depistat, în municipiul Roman, un tânăr de 27 de ani, din județul Iași, care oferea spre comercializare, către publicul larg, 10 baterii de artificii din categoria F2. Totodată, la data de 30 decembrie, polițiștii au depistat, în Piatra Neamț și Răucești, doi bărbați de 30 de ani, din Piatra Neamț și Răucești, care ofereau spre comercializare, către publicul larg, 3 baterii de artificii din categoria F3, 17 baterii de artificii din categoria F2, 46 de pachete emițătoare de sunet din categoria F1 și alte articole pirotehnice.
Articolele pirotehnice, oferite spre comercializare fără drept, către publicul larg, au fost confiscate, iar ca urmare a celor constatate, au fost întocmite dosare penale conform articolului 37 din Legea 126/1995R, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.
Comentarii