HomeActualitateRoman

Barurile şi cluburile din oraş, verificate după tragedia de la „Colectiv”

Toate barurile şi cluburile din Roman vor fi verificate de o echipă mixtă, înfiinţată ca urmare a unei dispoziţii de primar. Comisia mixtă de verificare şi control pe liniile de competenţă ale administraţiei publice locale (alimentaţie publică, prestări servicii, comerţ) va fi formată dintr-un reprezentant al Direcţiei Poliţiei Locale, un reprezentant al Serviciului de Autorizări, Comerţ, Transport, un reprezentant al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă şi un reprezentant pe domeniul Urbanism. Verificările se vor desfăşura timp de două săptămâni, între 2 şi 15 noiembrie, urmând ca intervalul 16 – 29 noiembrie să fie perioada alocată pentru conformări.

Timp de alte două săptămâni, adică de la 30 noiembrie la 13 decembrie, vor avea loc noi verificări pentru a se analiza modul în care au fost realizate conformările dispuse. În această etapă se vor emite sancţiuni sau se vor aplica alte măsuri legale ce se impun pentru cei care nu înţeleg că aceste activităţi trebuie să se desfăşoare în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Măsurile luate de administraţia locală vin ca urmare a tragediei care a avut loc vineri seară, la clubul Colectiv din Bucureşti, în urma căreia 31 de persoane au decedat, iar aproximativ 150 sunt rănite. Reprezentanţii Primăriei Roman susţin că o verificare similară, la agenţii economici de pe raza municipiului, pe linie de alimentaţie publică, prestări servicii şi comerţ, vizând verificarea îndeplinirii reglementărilor în vigoare şi existenţa autorizaţiilor de funcţionare, a avut loc şi în perioada 15 august – 20 septembrie.

„Primarul municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu, Consiliul Local, colegii din primărie şi romaşcanii sunt alături de familiile victimelor tragicului accident din clubul Colectiv Bucureşti şi transmit sincere condoleanţe celor care şi-au pierdut copiii, iar celor răniţi însănătoşire grabnică. Dumnezeu să-i odihnească pe cei care nu mai sunt şi să-i ocrotească pe cei în suferinţă!”, a transmis Constantin Cudalb, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Roman.

Comentarii

WORDPRESS: 0