HomeActualitateRoman

Brutăria „Betleem” a Arhiepiscopiei a fost sfințită

Unitatea de producţie va comercializa produse de patiserie şi panificaţie.

brutarie 2Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului a inaugurat marţi, 13 octombrie, Fabrica de pâine „Betleem” din cadrul Centrului Eparhial Roman. La deschiderea oficială a fabricii au participat ÎPS Irineu, mitropolitul Olteniei, şi profesorul Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman, în calitate de invitaţi, şi ÎPS Ioachim, în calitate de gazdă. Slujba de sfinţire a unităţii de producţie a fost oficiată de cei doi ierarhi, înconjuraţi de un sobor de preoţi consilieri şi protopopi.

 

brutarie 3În cadrul brutăriei se vor produce, potrivit reprezentanţilor Centrului Eparhial Roman, produse de patiserie şi panificaţie pentru centrele social-filantropice de pe cuprinsul Arhiepiscopiei. Totodată, produsele care vor ieşi de pe poarta Centrului Eparhial vor fi comercializate în magazinele proprii, ce vor fi deschise în principalele oraşe din cadrul Arhiepiscopiei.

Pe lângă brutărie, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului administrează, din 2010, magazine de obiecte bisericeşti, fabrica de lumânări „Sfânta Fotini”, iar din 2012 atelierul de croitorie „Cămaşa lui Hristos”. Toate aceste investiţii au fost făcute, spun reprezentanţii Centrului Eparhial, pentru ca fondurile obţinute să se întoarcă înapoi în Arhiepiscopie şi să finanţeze proiectele sociale iniţiate de aceasta.

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • Alex 9 ani ago

    Ce de comentarii pline de venin! Oare mai are loc Iisus în inimele pline de ură?