HomeCulturalTimp liber

Lansare de carte şi album muzical „Apă de ploaie”

Anca Oprescu

Anca Oprescu

Muzeul de Artă din Roman va fi gazda unei lansări de carte şi a unui album muzical, intitulate „Apă de ploaie”, semnate de Anca Oprescu şi Walter Dionisie.

Asociaţia culturală DomiDance organizează o lansare de carte şi de album muzical, intitulate „Apă de ploaie”, semnate Anca Oprescu şi Walter Dionisie, iar acesta din urmă va susţine un recital deosebit, sâmbătă, la ora 15.00, la Muzeul de Artă din Roman. Vor prezenta profesorii Gheorghe A.M. Ciobanu, Cecilia Bănică Pal şi Natalia Rusu.

Inspirat de versurile cuprinse în volumul de debut „Apă de Ploaie”, al poetei Anca Oprescu, compozitorul Walter Dionisie îşi lansează un album de autor purtând acelaşi titlu, ce cuprinde opt cântece de o simplitate şi o lumină surprinzătoare. Muzica şi poezia urmează o linie luminoasă, senzuală, spre esenţă şi simplitate. Ieşind din tiparele şi bravada muzicii şi literaturii actuale, „Apă de Ploaie” este o poveste despre om, ce merită să fie aflată şi trăită de către oameni. Atât coperta albumului, cât şi cea a volumului de versuri sunt două din cele trei părţi ale tabloului „Apă de Ploaie”, ce dă titlul expoziţiei de pictură, care a însoţit lansarea iniţială, şi care aparţine talentatei pictoriţe Elena Albu.

Walter Dionisie

Walter Dionisie

Volumul de poeme şi albumul muzical s-au bucurat de lansări de excepţie în locuri deosebite din ţară, printre care la Sala Palatului – Bucureşti, Biblioteca „Ion Heliade Rădulescu” Târgovişte, Festivalul Naţional Vlahia, Clubul Român Baden, Asociaţia Românilor din Viena, Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov, reunind poeţi de valoare, muzicieni de excepţie şi stând la baza unor proiecte de promovare a culturii şi a valorilor autentice.

Comentarii

WORDPRESS: 0