HomeActualitate

Polițele RCA, mai scumpe din 2013

Șoferii vor scoate mai multe sute de lei din buzunar pentru a plăti asigurările de răspundere civilă auto (RCA), din anul 2013.

 

 

După ce prețul polițelor RCA a crescut în anul 2012 cu aproape 25%, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) propune ca, de anul viitor, prețul polițelor RCA să includă și profitul companiilor de asigurări. Tot de la începutul anului viitor, dacă acest proiect al CSA va fi aprobat, polițele RCA ar putea purta și rolul de poliță Casco pentru șoferii care nu și-au putut repara mașinile pentru că asiguratorii întârzie plățile.

Brokerii de asigurări se așteaptă ca, în urma aplicării acestor prevederi propuse de CSA, prețul polițelor RCA să se majoreze cu 30-40%. În prezent, asigurătorii practică pentru RCA prețuri care – pentru același autovehicul și șofer – pot fi de două ori mai ridicate decât cea mai ieftină poliță disponibilă pe piață, în funcție de compania care o emite. Mai exact, o poliță RCA valabilă șase luni poate costa între 300 și 650 de lei, în funcție de asiguratorul ales de beneficiar.

Asigurarea de răspundere civilă auto (RCA) este un contract prin care persoanele prejudiciate în urma unui accident auto produs din vina conducătorului auto asigurat primesc despăgubiri pentru daunele materiale sau vătămările corporale suferite. În 2011, subscrierile RCA au însumat aproape două miliarde de lei și au reprezentat un sfert din veniturile industriei asigurărilor generale și de viață. Polița RCA este obligatorie, iar șoferii care circulă fără o astfel de poliță rămân fără talon și fără plăcuțele de înmatriculare ale mașinii.

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • Atunci lasati-ne cu TRASURI,SARETE SI CARUTE precum in EVUL MEDIU!!!
    TICALOSII PAMINTULUI.