HomeRoman

Ziua în care sîntem patrioți și europeni

Muzeul de Istorie din Roman a găzduit miercuri, 9 mai, într-o atmosferă intimă, în prezența pasionaților de istorie, simpozionul cu tema „9 Mai – Ziua Independenței, Ziua Victoriei, Ziua Europei”.

 

Acest simpozion, pe care îl organizăm de 15 ani, este pentru noi un moment în care încercăm să ne simțim mai români, mai aproape de trecutul istoric, dar, în același timp, ancorați în realitate„, a spus, în deschiderea simpozionului, muzeograf Iulia Butnariu.

Ziua de 9 mai este o zi importantă pentru noi, românii, care trebuie trăită cu patriotism, sentiment căzut în desuetudine după ce a fost discutat și răsdiscutat și care astăzi este sublim, dar lipsește cu desăvîrșire. Tocmai din acest motiv, cred că astfel de acțiuni sînt necesare și încercăm, la nivel de comunitate, să organizăm cît mai multe astfel de activități, prin care să aducem tinerii să vibreze alături de noi„, a spus primarul Romanului, profesorul Laurențiu Leoreanu, care, împreună cu echipa APEL, a sponsorizat manifestarea organizată de Primăria Roman și Filiala Roman a Asociației pentru Antropologie Urbană.

Cu acest prilej, au prezentat lucrări profesor Carmen Elena Diaconu (Liceul cu Program Sportiv) – „Oameni politici remarcabili – embleme românești în slujba interesului național”, profesor Mihaela Tanovici (Colegiul Național „Roman-Vodă”) – „Relațiile româno-ruse în timpul războiului de independență”, preot doctor Florin Aurel Țuscanu (Protopopiatul Roman) – „Romașcani pe urmele ostașilor români la Plevna”, scriitor Mircea Bostan – „Ce mai scriem despre războiul de independență?”, profesor Monica Pescaru (Colegiul Tehnic „Petru Poni”) – „9 Mai – Ziua Victoriei”, profesor Cătălin Păiuș (Liceul Tehnologic „Vasile Sav”) – „9 Mai – Ziua Europei”, muzeograf Iulia Butnariu (Muzeul de Istorie Roman) – „Manifestări ale solidarității naționale”.

Ziua de 9 mai aniversează declarația de independență a statului român din 1877, victoria împotriva fascismului în cel de-al doilea război mondial și ziua Europei.

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • romascan 12 ani ago

    „a-si vrea sa fac abstractie… de titlu…”
    „ziua in care sintem patrioti si europeni?!”.. „Z de R”/CZ
    „… vom fi si patrioti si europeni numai atunci cand se va trai decent si civilizat, in Romania(si nu numai)…” … atat timp cat omul se apleaca si ridica o piatra…. dupa care o arunca spre un alt corp uman, nu se poate vorbi de „Cultura si Respect!!!!” si asta cred ca spune totul, nu!!!!…. sigur, este bine venit acest mesaj…. si eu binevoiesc sa cred ca, in cateva „zeci” de generatii, de acum incolo, se va putea vorbi de „PATRIOTISM”… nu o spun cu rautate, o spun dupa ceia ce vad ca se intampla… opinia mea