Prima paginăSocial

Ziua Copilului, sărbătorită cu pachete cu dulciuri

Ziua Copilului, sărbătorită cu pachete cu dulciuri

Dimensiune text

 

 

În fiecare an, autoritățile locale le pregătesc, pentru a sărbători Ziua Copilului, o mică surpriză copiilor din grădinițele și școlile din oraș, când aceștia primesc pachete cu dulciuri. Joi, 31 mai, Caravana Copilăriei a pornit de dimineață prin toate grădinițele, unde cei mici au primit dulciuri, iar ulterior au fost răsplătiți și elevii din școlile gimnaziale.  Și copiii le-au pregătit oficialităților programe artistice.

„Copilăria este una dintre cele mai frumoase perioade ale vieții și mă bucur că și ieri, dar și astăzi, mi-am putut petrece mare parte din timp printre copiii Romanului, care m-au încărcat cu energie pozitivă și m-au bine dispus. Miercuri am fost la Centrul de Zi pentru Copii, instituție aflată în subordinea noastră și al cărui personal are grijă să se asigure că celor mici nu le lipsește nimic. Le-am oferit daruri copiilor, pentru că mâine este Ziua copilului, iar cei mici ne-au încântat cu un program artistic. Astăzi, am mers cu cadouri constând în dulciuri la copiii din grădinițe și am fost înduioșat de primirea făcută. Ulterior, în sala de festivități a Primăriei, le-am oferit daruri copiilor din școlile gimnaziale, cu rezultate meritorii la învățătură. 1 iunie este Ziua Copilului, dar ne oferă și nouă, oamenilor mari, bucuria de a învăța de la cei mici să ne bucurăm de viață. La mulți ani, dragi copii!”, a declarat primarul Lucian Micu.

Pentru elevii din învățământul primar care au obținut rezultate remarcabile la concursurile școlare acreditate de Ministerul Educației Naționale se acordă pachete-cadou cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Listele cu elevii premiați sunt comunicate de către fiecare unitate de învățământ din Roman, pe baza rezultatelor obținute. Pentru acest eveniment s-au pregătit aproximativ 3.500 de pachete-cadou, diplome și felicitări, din bugetul local fiind alocată suma de 35.000 de lei.

 

 

 

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0