Vecinii pot fi cei care le spun poliţiştilor tot ceea ce se întîmplă într-un bloc. Oamenii legii mai obţin informaţii de la asociaţiile de proprietari, şcoli şi societăţi comerciale. Eficienţa unui poliţist de proximitate este direct proporțională cu apropierea acestuia de cetăţeni.
Poliţia de proximitate este structură a Poliţiei ai cărei agenţi merg pe teren şi culeg informaţii pentru a preveni sau pentru a rezolva unele situaţii.
La Poliţia municipiului Roman lucrează 20 de poliţişti de proximitate, oameni care au grijă să afle tot ce se întîmplă în sectorul lor.
Conform fişei postului, poliţistul de proximitate stabileşte şi menţine legătura între Poliţie şi populaţia din sectorul său de activitate, întocmeşte şi actualizează lista tuturor societăţilor comerciale şi a organizaţiilor neguvernamentale, unităţilor de învăţămînt şi asociaţiilor de proprietari din zona de competenţă, pentru a putea cunoaşte în orice moment nevoile acestora şi problemele cu care se confruntă.
Poliţistul de proximitate participă la şedinţele asociaţiilor de proprietari şi ţine legătura cu persoanele în vîrstă, potenţiale victime ale infracţiunilor, şi organizează întîlniri de grup în care poartă cu cetăţenii un dialog preventiv.
Omul legii trebuie să ţină legătura permanentă cu instituţiile de învăţămînt şi să organizeze activităţi cu caracter educativ-preventiv, să ajute cetăţenii aflaţi în pericol care fac parte din categoriile cu grad ridicat din punct de vedere al victimizării şi să mobilizeze cetăţenii în derularea unor programe de prevenire a criminalităţii în zonele de siguranţă publică.
Dacă pentru persoanele active, care au un loc de muncă, poliţistul de proximitate poate fi un necunoscut, pentru alte categorii de cetăţeni, poliţistul de proximitate poate fi cel mai bun prieten. „Sînt oameni care vin la noi pentru a sesiza diferite situaţii chiar dacă nu sînt direct implicaţi. Este vorba despre vecini vigilenţi, oameni care au un anume spirit civic, dar nu vor să se pună rău cu cei pe care-i cunosc„, a afirmat unul dintre poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei Roman.
Datorită lor, poliţistul află informaţii despre situaţii conflictuale şi poate interveni înainte ca lucrurile să degenereze. „E mai uşor să previi decît să rezolvi un conflict. Noi vorbim şi cu victimele, care, de regulă, sînt femeile, dar şi cu soţii. E greu să schimbi mentalitatea cuiva, de aceea munca de prevenire o consider foarte importantă. Fiindcă o femeie nu reclamă dacă a primit o palmă de la soţ sau de la concubin, de ruşine faţă de vecini, cunoscuţi şi rude. Iar acest lucru dă curaj agresorilor„, a mai spus poliţistul de proximitate.
Situaţia se va schimba din luna mai, cînd va intra în vigoare noua lege împotriva violenţei domestice. Pînă atunci, poliţiştii de proximitate vor acţiona după actuala lege, care nu le dă foarte multe posibilităţi de acţiune. „Le explicăm victimelor agresiunilor cum să acţioneze pentru a descuraja agresorii. De multe ori, ne sînt utile informaţiile de la persoanele cu spirit civic, care ne ajută să dezamorsăm conflicte„, explică omul legii.
Pe lîngă persoanele care generează situaţii conflictuale, poliţiştii de proximitate cunosc şi alte probleme din sectorul lor de activitate: ce firme îşi desfăşoară activitatea, ce probleme sînt în şcoli sau cu ce se confruntă reprezentanţii asociaţiilor de proprietari. „Au venit, odată, la mine trei cetăţeni ca să reclame că li s-a încărcat factura de la întreţinere. Am mers la asociaţie şi am constatat că administratora era în concediu, iar calculele pe care le făcuse pentru un bloc din asociaţie erau eronate. Probabil se grăbise, fiind în timpul ei liber. Am discutat şi cu administratora şi cu preşedintele asociaţiei, iar calculele au fost refăcute, astfel că oamenii au plătit sumele corecte„, mai spune poliţistul de proximitate.
Consilierea pe care o face poliţistul de proximitate este gratuită, indiferent despre ce cauză este în discuţie.
Comentarii