Autorităţile de la Horia vor să ofere cât mai multe facilităţi celor interesaţi să deschidă o afacere în zonă sau să cumpere o casă.
Pe mai multe străzi satul Cotu Vameş s-a lucrat intens, săptămânile trecute, pentru extinderea reţelei de gaz. Alimentarea cu gaz a comunei Horia a început anul trecut, iar primii racordaţi la reţeaua de gaz metan au fost locuitori ai satului Horia. Anul acesta a venit rândul celor din Cotu Vameş. Autorităţile locale speră ca această nouă facilitate să atragă şi mai mult investitorii către comună sau persoanele care vor să fugă de zgomotul oraşului şi să-şi construiască o locuinţă într-o zonă liniştită.
„Există două tarife pentru cei care vor să se racordeze la reţeaua de gaz metan. Primul tarif reprezintă contravaloarea racordului de la conducta principală care trece pe stradă până la gardul utilizatorului, adică până la limita de proprietate. Al doilea tarif este reprezentat de costul instalaţiei de la limita de proprietate până la arzătoare, adică până la aragaz sau până la centrala termică. Primul tarif este de 1.700 de lei, iar al doilea diferă în funcţie de câtă ţeavă este nevoie, de cât de departe sunt arzătoarele, dacă va fi conductă aeriană sau îngropată. În medie, un racord ajunge la aproximativ 4.000 de lei”, a afirmat Cristian Baciu, viceprimarul comunei Horia.
Acesta a adăugat că extinderea reţelei de gaz metan nu este singura preocupare a autorităţilor locale pentru a face comuna cât mai atractivă. „Avem peste 15 kilometri de drumuri comunale care au cel puţin un strat de covor asfaltic, iar acum avem un proiect prin care vrem să mai asfaltăm încă şase kilometri de drum comunal. În proiect sunt incluse străzi şi din Horia şi din Cotu Vameş, cum ar fi strada Câmpului şi fundătura Plopului. Aceste drumuri care au intrat în proiect au fost alese pentru că, spre exemplu, fundătură Plopului a intrat în intravilan şi în zonă se construieşte masiv, sunt tineri care s-au apucat de construit locuinţe. În aceeaşi zonă s-a extins reţeaua de energie electrică, vrem să aducem şi reţeaua cu apă şi canalizare pe viitor”, a mai spus viceprimarul Baciu.
Comuna Horia are 27 de kilometri de drumuri comunale, iar asfaltarea celor şase kilometri ar însemna rezolvarea în bună măsură a problemei de infrastructură din comună. În Horia îşi desfăşoară activitatea aproximativ 200 de agenţi economici, din diferite domenii de activitate. La această cifră se adaugă PFA şi alte persoane care derulează activităţi independente.
Comentarii