Urmăriți general din Tămășeni, Boghicea și Ruginoasa, prinși de polițiști

HomeActualitate

Urmăriți general din Tămășeni, Boghicea și Ruginoasa, prinși de polițiști

La finalul lunii octombrie, polițiștii de investigații și cei de ordine publică au desfășurat, sub coordonarea Serviciului de Investigații Criminale, o amplă acțiune cu scopul localizării, identificării, depistării și încarcerării persoanelor care sunt urmărite la nivel național și internațional, care se sustrag de la executarea pedepselor privative de libertate sau a măsurilor preventive, informează IPJ Neamț. În activități au fost angrenați polițiști de investigații și ordine publică din cadrul Polițiilor municipale Piatra Neamț și Roman, cei din cadrul Poliției orașelor Roznov, Bicaz, Tîrgu Neamț, polițiștii Secțiilor de Poliție Rurală și Posturilor de Poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

Polițiștii au efectuat verificări la domiciliul a 121 de persoane urmărite, pe numele cărora sunt emise mandate de executare a pedepsei închisorii. Datele obținute de polițiștii nemțeni au fost transmise în timp operativ, iar două persoane urmărite internațional au fost localizate, depistate și arestate în Anglia și Olanda, urmând a fi executate procedurile legale pentru extrădarea acestora. Alte patru persoane care se sustrăgeau mandatelor de executare a pedepsei închisorii au fost depistate de polițiști și introduse în centrele de detenție.

În cadrul acestei acțiuni, la data de 21 octombrie, polițiștii au depistat, în Piatra Neamț, un bărbat de 30 de ani, din Ruginoasa, urmărit la nivel național, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii. Persoana în cauză era condamnată de Judecătoria Piatra Neamț la o pedeapsă privativă de libertate, de șase luni, pentru nerespectarea obligațiilor impuse de Serviciul de Probațiune Neamț.

De asemenea, la data de 29 octombrie, în baza informațiilor puse la dispoziție de lucrătorii de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au depistat un tânăr, de 24 ani, din Boghicea, urmărit la nivel național și internațional, care se sustrăgea de la executarea unei pedepse de 150 zile de închisoare.

La data de 30 octombrie, în baza informațiilor puse la dispoziție de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Tămășeni, polițiștii Biroului de Siguranță Publică și Protecția Călătorilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au depistat, în municipiul Buzău, un bărbat, de 36 ani, din Tămășeni, urmărit la nivel național, care se sustrăgea de la executarea unei pedepse de 2 ani de închisoare.

Persoanele depistate au fost conduse la Penitenciarele Bacău, Botoșani și Focșani, în vederea executării pedepsei.

 

 

 

 

Foto, video: IPJ Neamț

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0