HomeSanatate

Teste gratuite pentru depistarea cancerului de col

Începînd cu luna septembrie, Programul național de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin, lansat de Ministerul Sănătății (MS), va fi funcțional în zece județe, urmînd ca acesta să fie extins la nivel național.

 

Toate femeile cu vîrsta cuprinsă între 25 și 64 de ani, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin, asimptomatice sau fără antecedente sugestive pentru patologia de cancer de col uterin vor avea posibilitatea să efectueze testarea prin metoda frotiului cervico-vaginal Babeș-Papanicolau.

Programul MS este gratuit și se va desfășura anual, pe o perioadă de cinci ani. Pacienta se prezintă la cabinetul medicului de familie pentru a primi consiliere cu privire la prevenția bolii. Tot aici se va stabili și dacă aceasta se poate încadra în program. Medicul de familie va informa pacienta, îi va elibera un formular care asigură înscrierea în program și o listă cu centrele de recoltare admise. Femeia se va programa la centrul de recoltare pentru recoltarea materialului celular cervico-vaginal. După fixarea pe o lamă a frotiului, acesta va fi transmis de către centrul de recoltare la spitalul care a organizat screeningul sau, după caz, la laboratoarele de anatomie patologică, însoțit de formular. Rezultatul testului va fi transmis înapoi la cabinetul medicului de familie pentru a fi prezentat pacientei.

În acest an, Programul de screening are un buget alocat pentru testare de 66 milioane de lei, din fonduri proprii ale Ministerului Sănătății. „Pînă la această dată, 45 de medici de familie au făcut cursul aferent programului și mai sînt alte trei grupe de medici care urmează să facă acest curs. Ministerul Sănătății a prelungit data de înscrieire pentru medici pînă pe 15 noiembrie, iar pînă acum Spitalul Județean Neamț a fost acreditat să intre în program„, a precizat jurist Nicoleta Bălțătescu, purtătorul de cuvînt al Direcției de Sănătate Publică Neamț.