Dr. ing. Cristian Andriesei: „Supremația calității”

HomeEditorial

Dr. ing. Cristian Andriesei: „Supremația calității”

Cristian Andriesei

Acest articol propune o demonstrație a superiorității calității față de cantitate. Cu alte cuvinte, am depășit pasul aferent necesității comparării celor două, ajungând să demonstrez grafic faptul că se poate vorbi de o superioritate a calității, demonstrația făcând uz de elemente specific inginerești.

A compara calitatea cu cantitatea nu este un lucru tocmai simplu, poate mai ales din cauză că, prin natura sa, cantitatea, spre deosebire de calitate, poate fi și chiar este cuantificată numeric, avem cifre exacte pentru a o caracteriza și specifica, în timp ce calitatea pare a fi mai degrabă un atribut evaluabil doar subiectiv. Din acest motiv, încercarea de a compara acești termeni nu numai că este riscantă, dar pare similară cu a compara mere cu pere. Dar am spus pare, asta pentru că, din perspectivă inginerească, calitatea poate fi, totuși, cuantificată numeric, la fel ca și cantitatea. Iar cea mai întâlnită situație care ilustrează o caracterizare cantitativă a calității o reprezintă acordarea numărului de stele hotelurilor, trecerea de la o stea la 4 și chiar 5 stele ținând exclusiv de serviciile suplimentare acordate clienților și, desigur, de complexitatea și finețea acestora, arhitectura, facilitățile clădirii hotelului, design-ul interior și meniurile zilei, toate concurând la încadrarea unui hotel într-o categorie superioară. Și, pentru că tocmai am menționat servicii (hoteliere), o eroare larg răspândită este abordarea calității într-un mod identic indiferent că vorbim de un produs sau de un serviciu. În realitate, toate serviciile, întrucât nu sunt un produs fizic în sine, trebuie să pună mai mare accent pe calitatea livrării acelor servicii și mai puțin accent pe cantitate. O confuzie în acest sens se face și în privința evaluării calității în Educație. De fapt, vorbim aici de servicii educaționale, deci toată evaluarea ar trebui efectuată din perspectiva calității acestor servicii oferite clienților, adică elevii și studenții (beneficiarii reali ai serviciilor de educație). Faptul că mulți tineri au avut, iar unii încă au, repulsie față de școală denotă lipsa calității în furnizarea serviciilor educaționale, această calitate vizând și calitatea conținutului materiilor și chiar structura curriculară. Și, tot de pe filiera inginerească știm (ori ar trebui să știm) că această calitate costă! Deci, dacă cineva are impresia că se poate vorbi de educație ieftină, mai ales în România, atunci ori nu știe pe ce lume trăiește, ori are nevoie de niște training-uri pe linie de calitate. Aceeași remarcă vizează și cercetarea științifică ieftină, în care eu unul nu cred. De fapt, cuvintele ieftin și calitate se exclud reciproc în orice discuție. A le alătura sună similar situației în care ne dorim o mașină Ferrari ieftină, chiar nu există așa ceva. Motivul pentru care corporațiile străine din IT au venit în România nu este doar acela că forța de lucru este ieftină, ci pentru că există și calitate, ceea ce înseamnă că, de fapt, angajații români fac niște compromisuri atât timp cât oferă calitate pe un salariu care pare mizerabil comparativ cu cel primit de un angajat vestic pentru exact aceleași taskuri. Gândirea din perspectiva low-cost exclude din start calitatea.

Unul dintre domeniile în care se vede o diferență aproape catastrofică între cele două concepte este cel al alimentației publice. Regula de aur a marilor marketuri din lumea capitalistă este că rafturile trebuie să fie în permanență pline, altminteri ar crea un peisaj la fel de dezolant ca în perioada comunistă și, după cum bine știm, toți vor să uite de acea perioadă (ceea ce ar însemna și un câștig de imagine pentru capitalism). Dar ce înseamnă a avea rafturi pline 7 zile din 7 ale săptămânii atât timp cât, spre exemplu în cazul cărnii, nu se sacrifică zilnic animale, fiecare animal având nevoie de o perioadă minimală de ajungere la maturitate? Teoretic, nu am avea atâtea animale de sacrificat pe cât ar „cere piața”. Se ajunge astfel la conceptul de organisme modificate genetic, pentru a crește mai repede (cazul puilor) sau a dezvolta mai multă grăsime pentru a trage mai greu la cântar (somonul norvegian). În varianta a doua, se forțează peștii, prin mijloace chimice, pentru a se reproduce mai des, ideal continuu, încât să se genereze o cantitate cât mai mare de icre și pește (cazul peștilor exportați de pe filiera Vietnamului). Ajungem astfel, inevitabil, la varianta de pește fără gust comercializat pe piața românească și nu numai. Ambele variante îmi par inumane. Varianta a 3-a, larg răspândită și implementată de ceva decenii, înseamnă includerea în produsul final a cât mai puțină carne brută și cât mai multe alte ingrediente (agenți de îngroșare, stabilizatori, amelioratori de aromă, zgârciuri, resturi de carne, etc) pentru a crea impresia unui produs final vandabil, atractiv și cu gramajul care trebuie (dar extrem de sărac în elemente nutritive). Deși eram mic pe vremea revoluției din 1989 trebuie să recunosc că niciun parizer ori salam comercializat acum nu are gustul banalului parizer comercializat pe vremea comunismului. Toți făceau caz în acele vremuri de parizer pentru că avea prea multă soia față de carne, ei bine, acum nu numai că nu are soia (iar dacă are este și ea modificată genetic), dar conține și mai puțină carne ca atunci (dacă aș zice că salamurile de-acum au ajuns să aibă ușoare urme de carne, foarte probabil nu aș greși cu nimic, dar, dacă se întâmplă astfel, atunci ar trebui modificate definițiile de dicționar pentru salam și parizer!). Aceste exemple, care constituie o violare flagrantă a legilor Biologiei (și poate ale Divinității) pentru obținerea rapidă a unui profit mai mare, conduc inevitabil la o scădere a calității cărnii (în termeni de gust, dar și conținut de grăsimi, respectiv proteine). Asta nu înseamnă că vegetarienii ar fi mai fericiți, întrucât puține din fructele și mai ales legumele de bază de pe rafturi mai au ceva natural în ele. Practic, orice se putea modifica genetic pentru un profit mai bun, s-a procesat. Nimic nu a rămas neatins de mâna … „Științei”. Halal Știință ar mai spune unii, mai ales că la nivel mondial încă există sute de milioane de oameni aflați în sărăcie lucie de nu au ce mânca, ceea ce înseamnă că justificarea modificării genetice pe motivul asigurării hranei pe fondul creșterii excesive a populației este falsă. Populația crește, dar aceste alimente slabe calitativ nu ajung chiar acolo unde crește masiv populația. Ca exemplu, populația României a tot scăzut în 30 de ani, dar calitatea alimentelor a scăzut și ea. Normal, ar trebui să beneficiem de o alimentație mai sănătoasă, nu invers! Și nu am atins această problemă chiar întâmplător. Ideea e că activitățile exclusiv mentale, specifice joburilor din era digitală, trebuie susținute cu un regim alimentar pe măsură, mai diversificat și bogat în proteine și vitamine. Jucătorii de șah știu mai bine ce înseamnă calitatea regimului alimentar, mai ales în timpul competițiilor.

Din această realitate ne putem da seama că vorbim despre supremația cantității asupra calității, iar singurii care pot penaliza această abatere sunt chiar cumpărătorii sau clienții finali. Avem multă cantitate și o grămadă de indicatori atinși la niște capitole de evaluare internă sau externă organizației, atunci toată lumea pare mulțumită, deși… avem poate un deficit în ceea ce privește calitatea.

Ideea deslușirii acestei probleme mi-a rămas în minte după ce am răspuns involuntar cuiva la un e-mail, cu aproape 2 ani în urmă, cu exact această frază: Calitatea și cantitatea nu fac casă bună niciodată! Sensul era, evident, că nu putem vorbi de calitate cât timp ne dorim doar cantitate, problema de-atunci constituind-o cazul cuiva care avusese peste 7 articole științifice la o conferință doar pentru simplul fapt că era coautor. Într-adevăr, avea să-și contorizeze la evaluările interne producția nemaivăzută de articole științifice, dar, pentru un ochi mai ager, această situație demonstra triumful cantității în detrimentul calității. Evident, soluția pentru acea situație era neincluderea ca și coautor, cu introducerea în fiecare articol a unui mesaj de mulțumire pentru sfaturile date din partea celorlalți coautori dacă, într-adevăr, contribuția era minimă. Am văzut sfaturi mai serioase pe linie de proiectare dați de unii din Industrie care puteau fi coautori la articole științifice, dar s-au mulțumit cu un simplu mesaj de mulțumire. Desigur, această soluție este folosită cu precădere în Vest, încă nu putem vorbi de așa ceva pe plaiuri mioritice.

O primă concluzie la care am ajuns în ultimii ani este aceea că cele două concepte sunt complementare, o analogie mai simplă fiind aceea că fiecare din acestea două reprezintă o porțiune dintr-un același cerc, în cazul ideal fiind jumătăți de cerc, în cazurile reale reprezentând fracțiuni (ori suprafețe) de cerc, puternic disproporționate. Este oare aceasta o confirmare a legii lui Pareto 80/20? Avem 80% cantitate asigurând doar 20% calitate? Avem 80% muncă pentru a obține 20% eficiență, performanță ori depășire a indicatorilor? Desigur, nu este obligatoriu să avem 80/20, putem avea la fel de bine 70/30 sau chiar 90/10. Dacă este să ne raportăm la cerc, foarte probabil este adevărat, mai ales că în literatura românească ne-a rămas moștenire ideea cu 99% sudoare și doar 1% inspirație.

Tot în ultimii ani am avut ocazia să mă intersectez cu câteva din cărțile lui G. Cardone, multimilionarul american cu o avere estimată pe undeva în intervalul 500-700 milioane de dolari. Ceea ce mi-a atras atenția, un lucru unic comparativ cu oricare altă carte scrisă de oameni de succes, este centrarea puternică a mesajului pe cuvântul calitate. Astfel, am identificat 8 utilizări ale cuvântului quality în Be obsessed or be average și respectiv 29 de utilizări în cartea The 10x Rule, din care cea mai interesantă utilizare este “And really, who doesn’t want more: better relationships, more quality time with those they love, more momentous experiences, a better level of fitness and health, increased energy, more spiritual knowledge, and the ability to contribute to the good of society?” (The 10x Rule, pag. 5)

Cine s-ar fi gândit la o asemenea asociere de termeni, în română tradus cu a petrece timp de calitate cu cei dragi? Vorbim deci de calitate, nu neapărat cantitate, deși, mai multe ore petrecute cu cei dragi sună foarte cantitativ. Dar capcana aici este că dacă un cuplu de oameni săraci ar avea tot atâtea ore libere pe zi ca și cuplul Cardone, primul va continua să rămână sărac, în timp ce averea lui Cardone va continua să crească anual. Eu unul interpretez că exact în asta rezidă diferența, exprimarea timp de calitate ilustrează că această calitate produce ceva, nu este statică, ci dinamică. Primul cuplu va petrece timpul făcând cumpărături, vizionând la TV ori certându-se pe marginea banilor mereu insuficienți, avem deci ceva static. Al doilea cuplu va croi planuri și va continua să alimenteze pasiunea de a starta noi inițiative și dezvolta noi proiecte care să asigure creșterea prosperității, în acest fel asigurând și coeziunea relației. Iarăși, calitatea nu face casă bună cu sărăcia și mentalitatea de om sărac.

Pentru a scurta discuția, răspunsul la problema superiorității calității este oferit în numai 3 pași, după cum urmează.

Pasul 1 înseamnă să înțelegem cum se evaluează numeric calitatea în teoria filtrelor (din Electronică). Încă de la orele de Fizică din liceu știm că un rezonator RLC paralel are o frecvență unghiulară proprie de rezonanță ω0 dependentă strict de valorile L pentru inductanța bobinei, respectiv C pentru capacitatea condensatorului, dar și că un asemenea rezonator are un factor de calitate notat Q și egal cu: Q = ω0 / BW, unde cu BW am notat banda la 3 dB a rezonatorului. Consecința aici este că pentru aceeași frecvență centrală o bandă mai mare înseamnă un factor de calitate mai mic. Un rezonator ideal are Q infinit, factorul de calitate scăzând odată cu creșterea rezistenței din circuit (dacă este rezistența parazită serie a bobinei ori R pentru un rezonator RLC serie), respectiv odată cu scăderea valorii R pentru RLC paralel (rezonator LC ideal înseamnă de fapt o rezistență R paralel de valoare infinită, perfect realizabilă cu un singur MOSFET!). Indiferent de implementarea rezonatorului RLC, serie sau paralel, rezistența parazită a bobinei afectează negativ cu cât devine mai mare. De regulă, în toată teoria proiectării filtrelor se dorește obținerea unui factor de calitate mai bun (mare), ceea ce desigur că se poate asigura, dar cu prețul unui consum de putere mai mare, creșterea ariei, creșterea ordinului filtrului, creșterea zgomotului termic etc., toate afectând negativ înglobarea acestui filtru la nivel de sistem. Avem acum, deci, dovada afirmației mele de mai sus conform căreia calitatea costă. Un exemplu de variație (denumit tuning) a factorului de calitate este ilustrat mai jos [1], filtrul aferent fiind implementat exclusiv cu tranzistoare MOSFET, fără măcar un element pasiv discret (bobină, condensator sau rezistență). Articolul fiind mai vechi și inclus în variantă scanată la baza de date IEEExplore [2], poza lasă de dorit, dar este totuși evident modul cum se îmbunătățește factorul de calitate, caracteristica îngustându-se. Se mai poate remarca faptul că frecvența proprie de rezonanță, notată fc, se modifică odată cu îmbunătățirea acestui Q, ceea ce, iarăși dintr-o perspectivă practică, nu este un lucru plăcut, traducându-se prin deviație.

Plusul pe parte de tuning l-am adus chiar eu, propunând pentru prima oară în literatură o arhitectură care reducea deviația frecvenței centrale la îmbunătățirea factorului de calitate, așa cum arată caracteristica de mai jos [3].

Acest răspuns în frecvență nu permite identificarea unui răspuns la problema supusă rezolvării, din cauza ordinului mic. Totuși, ne-a oferit un hint important legat de costul creșterii calității. Deci, trecem la filtre reale implementate și utilizate de Industrie care au ordine cu mult mai mari decât 2.

Pasul 2 presupune investigarea unei caracteristici de filtru pasiv, implementat fie SAW fie BAW, inclus în arhitectura radio de la dispozitivele mobile actuale. În acest sens, supun atenției două filtre, prima caracteristică fiind a unei structuri de filtru BAW utilizată pentru telefonia 4G [4], unde banda pentru emițător este de 70 MHz.

Al doilea filtru este de tip SAW, dedicat tot aplicațiilor de telecomunicații, frecvența centrală fiind 915 MHz iar banda utilă este 26 MHz. Este evident că, similar primului filtru, și acesta asigură o rejecție bună a frecvențelor din afara acestei benzi utile, caracteristica încadrându-se perfect în masca spectrală impusă de standardele de telecomunicații, neatingând liniile/marcajele orizontale alăturate care marchează paliere din masca spectrală.

Specifică tuturor standardelor de telecomunicații, mai ales în ceea ce privește comunicațiile mobile, este duritatea constrângerilor de proiectare impuse pe parte de filtrare. Se remarcă din aceste caracteristici în frecvență faptul că filtrele atenuează puternic în afara benzii utile, cozile laterale ajungând atât în stânga, cât și în dreapta caracteristicii la o atenuare de peste 40 dB în nici 25 MHz. Acest lucru înseamnă un factor de calitate Q deosebit de mare, ceea ce se traduce mai departe printr-un ordin mai mare al filtrului, impactând piața comercială printr-un preț de vânzare mai mare (efort de design și arie mai mare). Dar ceea ce atrage atenția este exact acest factor de calitate Q. În poza de mai jos am modificat caracteristica de mai sus, suprapunând cu roșu o a doua caracteristică ipotetică, având însă un Q mult mai mic (ceea ce înseamnă automat o bandă mai mare și implicit nesatisfacerea măștii spectrale). Ordinul unui asemenea filtru este cu siguranță mai mic, deci filtrul nu impune constrângeri de proiectare complicate, cu alte cuvinte, în final, va fi un produs vandabil cu mult mai ieftin.

Pasul 3 necesită un exercițiu mental. Avem de comparat cele două caracteristici din poza de mai sus, dar în termeni de cantitate! Iată soluția pe care o văd eu, așa cum arată poza de mai jos.

După cum se poate remarca, aria suprafeței încadrată (cu linii roșii) de răspunsul în frecvență al filtrului ipotetic cu factor de calitate mic depășește net aria suprafeței încadrată (cu linii gri) de răspunsul filtrului real cu factor de calitate foarte bun. Estimarea ariei este practic similară calculului integralei efectuată pe oricare din cele două contururi (caracteristici în frecvență). Dar ceea ce evidențiază această comparație este, de fapt, demonstrarea faptului că dacă ne dorim calitate în ceea ce facem trebuie să ne asumăm mai puțină cantitate, prețul plătit pentru un exces de cantitate fiind o calitate mai slabă.

Cu această demonstrație, ținând cont că ne aflăm la trecerea dintre ani, nu-mi rămâne decât să urez cititorilor acestui ziar, cititorilor mei fideli, dar și redacției Ziarului de Roma un călduros „La Mulți Ani” și un an 2022 mai de calitate decât cel tocmai încheiat! Închei și cu această mică urătură:

Aho, aho, de Anu’ Nou,
Calitate vă dau eu.
Cantitate să vă țină,
Doar un an care să vină.
Ia mai minați, măi,
Și sunați din bitcoini!
Hăi, hăi!

La Anuși la mulți bani!

 

Dr. ing. Cristian Andriesei
____________

Cristian Andriesei este romașcan, membru Senior IEEE, lector universitar și consultant în management strategic

 

 

Referințe:

[1] A novel CMOS fully differential inductorless RF bandpass filter, Yue Wu, Mohammed Ismail, Hakan Olsson, IEEE International Symposium on Circuits and Systems, 2000, Geneva, Switzerland, https://ieeexplore.ieee.org/document/858710

[2] https://ieeexplore.ieee.org

[3] Active RF bandpass filter with wide frequency tuning range, Cristian Andriesei, Liviu Goras, Bruno Delacressoniere, International Semiconductor Conference, Vol. 2, 2008, https://ieeexplore.ieee.org/document/4703436

[4] https://www.qorvo.com/products/p/TQQ1007

[5] https://www.alldatasheet.com/datasheet-pdf/pdf/188956/EPCOS/B3588.html

Comentarii

WORDPRESS: 0