HomeActualitate

Sindicatele nemțene anunță proteste de proporții

Sindicatele din Neamț, afiliate principalelor confederații sindicale naționale  CNS „Cartel Alfa”, Blocul Național Sindical, CSDR și CNSLR „Frăția”, vor organiza acțiuni de protest și un mare miting pe data de 7 februarie, după care vor picheta cîteva zile la rînd Prefectura Neamț, se comunică în mesajul remis redacției.

 

 

Președintele Uniunii Teritoriale Sindicale a CNS „Cartel Alfa” Neamț, Ioan Zaharia, apreciază: „Numai în unire stă forța noastră, nu numai a sindicatelor, ci a tuturor cetățenilor României care sînt nemulțumiți de actuala stare a lucrurilor. Vom începe acțiunile de protest comune cu un mare miting ce se va desfășura marți, 7 februarie, apoi, zilnic, vom trece la pichetări ale Prefecturii„.

Între timp, Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învățămînt și Cercetare științifică, afiliat la Federația Sindicatelor Libere din Învățămînt și CSDR, continuă să adune semnături de la membrii de sindicat în cadrul sondajul realizat pentru a decide dacă și cînd se va declanșa grevă generală.

Decizia celor peste 7.000 de membri de sindicat ar putea bloca sistemul de învățămînt.
Protestele sînt determinate de refuzul, mimarea și indolența Guvernului României privind dialogul social, atitudine care a condus la dereglementarea legislației muncii, deoarece nu s-a ținut cont de observațiile, amendamentele, acordurile dintre patronate și sindicate. Nu au fost respectate convențiile internaționale privind munca, Constituția României, legislația națională privind negocierile colective. Nemulțumirile noastre mai sînt declanșate de subfinanțarea cronică a sistemului de sănătate și a învățămîntului. Adăugăm nerespectarea acordului privind evoluția salariului minim, fapt ce a condus la acordarea unui salariu minim garantat pentru 2012 la o valoare nejustificat de mică„, susține liderul sindical.

Protestatarii reclamă disponibilizările colective masive, fără a fi luate măsuri de conservare a locurilor de muncă, dar și neaplicarea șomajului tehnic în 2011 și 2012. „Actuala lege a pensiilor încalcă elementarul drept la viață, deoarece vîrsta de pensionare depășește speranța de viață, iar punctul de pensie are o valoare ce aruncă mari categorii de pensionari sub pragul minim de subzistență. Avem revendicări și în ceea ce-i privește pe bugetari, pentru care cerem să se revină la salariile anterioare datei de 1 iulie 2010. Se impune încetarea elaborării de legi și acte normative ce împiedică punerea în aplicare a hotărîrilor judecătorești definitive, punîndu-se, astfel, în pericol, statul de drept. Reproșăm guvernanților faptul că încearcă să distrugă mișcarea sindicală prin diversiune, prin restricționarea dreptului la negocieri colective, a dreptului la grevă, a nerespectării modului de încasare a cotizațiilor sindicale în sectorul bugetar„, adaugă Ioan Zaharia.

Lista revendicărilor și reproșurilor adresate Guvernului mai include programul de guvernare, nerespectarea promisiunilor electorale făcute de partidele care l-au promovat, dar și, cum se exprimă protestatarii, „instituționalizarea corupției și a sistemului mafiot de accesare și cheltuire a fondurilor europene și a fondurilor guvernamentale, deteriorarea comandată a relațiilor între categorii sociale, fapte ce aduc atingere democrației și provoacă prejudicii grave securității sociale„.

Comentarii

WORDPRESS: 0