Sfânta Maria Mare, zi de sărbătoare pentru ortodocși și catolici

HomeReligie

Sfânta Maria Mare, zi de sărbătoare pentru ortodocși și catolici

 

Miercuri, 15 august, credincioșii ortodocși și catolici sărbătoresc un moment de o mare încărcătură religioasă: Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății. Cunoscută în popor sub numele de Sfânta Maria Mare, sărbătoarea amintește de momentul în care Fecioara Maria „adoarme” pentru totdeauna, trupul și sufletul său fiind luate la ceruri de însuși Iisus Hristos.

Despre adormirea Maicii Domnului nu sunt informații în Sfintele Evanghelii, ci numai în tradiția Bisericii. Aceasta este tratată în scrierile părinților orientali, unde se spune că Maica Domnului a fost înștiințată printr-un înger de mutarea ei din această viață. Apostolii, aflați în acel moment în diferite zone ale lumii, au fost aduși pe nori pentru a fi prezenți la acest eveniment. Doar Apostolul Toma a lipsit de la înmormântare, sosind trei zile mai târziu. Întristat, a cerut să se deschidă mormântul, pentru a săruta mâinile Maicii Domnului, dar l-a găsit gol. Maica Domnului și-a acoperit taina mutării la cer cu aceeași smerenie care îi învăluie toată viața. Mutarea la cer a Maicii Domnului este asemeni unei întoarceri „acasă”, în împărăția cerească a lui Dumnezeu. Este o sărbătoare pregătită printr-un post de două săptămâni.

O singură biserică romașcană cu acest hram

Pe locul pe care se află Biserica „Precista Mare”, singura biserică romașcană care are hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost ridicată, în secolul al XIV-lea, prima biserică destinată târgoveților acestor locuri. Bisericuța din lemn, înconjurată de cimitir, a primit hramul sărbătorii de pe 15 august. În 1569, doamna Ruxandra Lăpușneanu a ridicat o biserică din piatră, restaurată, apoi, în 1753, când i-a fost adăugată și clopotnița, iar voievodul Constantin Cehan Racoviță a înzestrat-o cu mai multe odoare. Tot atunci s-au pus și bazele unei bolnițe pentru călugări, dar și pentru bolnavii săraci ai târgului. Biserica de astăzi este cea înălțată în 1826 de arhimandritul Gherasim Bucovineanul și refăcută parțial în 1838.

Ultimele restaurări au avut loc în 1989, când a fost reconsolidată și înfrumusețată cu pictura semnată de Dimitrie Bănică și cu mobilier sculptat de artistul băcăuan Ioan Huțanu. Întreaga istorie a bisericii poate fi reconstituită din scenele pictate la intrarea în biserică. Având în vedere că cel dintâi hram al târgului Romanului a fost Adormirea Maicii Domnului, se poate spune că această sărbătoare este sărbătoarea întregului oraș.

Biserici din Protoieria Roman cu hramul Adormirea Maicii Domnului se găsesc în: satul Bălușești (comuna Icușești) – 1927, satul Spiridonești (comuna Icușești) – secolul XIX, satul Bîrjoveni II (comuna Români) -1974, satul Cârlig (comuna Dulcești),1931-1952, ridicată pe locul alteia mai vechi, fost schit de călugări, satul Cuci (comuna Bozieni) – 1811, satul Chilii (comuna Valea Ursului) – 1810, satul Gherăești – 1954, Moldoveni II (1990-1995), Todireni (comuna Stănița) – 1854, ridicată pe locul alteia din lemn de preotul Dimitrie Fotea, Țuscanii din Vale (comuna Bahna) – 1950, zidită pe locul alteia mai vechi din lemn.

Tradiții populare de Sfânta Mare Mare

Potrivit tradiției populare, sărbătoarea se mai numește Sfânta Maria Mare (sau Sântămaria Mare). Importanța acestei sărbători este dată de prețuirea și cultul deosebit de care se bucură Fecioara Maria în evlavia poporului român. Cu această ocazie, sunt organizate pelerinaje la mănăstiri, îndeosebi la cele ce poartă acest hram, începe un important sezon de nunți (16 august – 14 noiembrie), se deschid iarmaroacele și târgurile de toamnă, se fac praznice pentru pomenirea morților. Perioada dintre Sfânta Maria Mare (Sântămăria Mare) – 15 august – și Sfânta Maria Mică (Sântămăria Mică) – 8 septembrie – este considerată timpul optim pentru semănăturile de toamnă, calculat de bătrâni după observarea Constelației Găinușei, care apare pe firmament la Sânziene.

După această sărbătoare încep să coboare turmele de la munte, se angajează pândarii la vii și se iau măsuri de protecție magică a podgoriilor. La această zi, Maica Domnului este invocată și i se cere ajutorul pentru sănătatea și prosperitatea oamenilor, pentru căsătoria fetelor și nașterea ușoară a copiilor, pentru prinderea răufăcătorilor.

În Moldova, Sfânta Maria Mare (15 august) este considerată „a morților”, fiind pomeniți toți ce au numele pornind de la cel al Preacuratei, și doar la Sfânta Maria Mică (8 septembrie) sunt sărbătoriți cei care poartă acest nume. Mai mult de 7% dintre români au prenumele Maria, Mariana, Marin, Marian și sărbătoresc onomastica pe 15 august și pe 8 septembrie doar în Moldova. Din peste 1,5 milioane de români cu aceste prenume, aproximativ 300.000 sunt bărbați, aproape 1,3 milioane sunt femei și peste 30.000 de copii. În această zi este sărbătorită și Ziua Marinei.