Instituțiile de control trebuie să prevină producerea infracțiunilor economice și abia apoi să aplice sancțiuni!
Prin programul de guvernare, Executivul şi-a propus ca obiectiv adoptarea unor măsuri prin care să vină în ajutorul mediului de afaceri românesc. Relaţia dintre autorităţi şi antreprenori trebuie să ia forma unui parteneriat, bazat pe încredere reciprocă şi transparenţă. Un pas important în acest sens este reprezentat de aprobarea, de către Senat, a Legii prevenirii fiscale. Conform actului normativ, firmele ar urma să fie sancţionate doar după ce inspectorii ANAF le-ar pune la dispoziţie un plan de conformare şi prevenire care să ducă la eliminarea neregulilor constatate în urma controalelor. S-ar pune astfel capăt practicii din realitate care, de multe ori, lasă impresia că organismele de control desfăşoară o activitate de tipul unei vânători, care duce la aplicarea de sancţiuni disproporţionate cu neregulile constatate şi chiar cu închiderea unor afaceri aparţinând unor agenţi economici. Autorităţile pot veni în sprijinul firmelor prin comasarea acţiunilor de control, astfel încât agenţii economici să îşi poată desfăşura activitatea fără frica unor verificări inopinate şi îndelungate din partea statului.
Legea este necesară pentru că pune capăt unor situaţii în care, prin comportamentul lor, organele de control acționează abuziv, impunându-se de pe o poziţie de forţă în relaţie cu cei pe care îi verifică. Sunt anumite contravenţii pentru care amenzile sunt foarte mari. Până acum, dacă un organ de control al statului român venea în control şi dorea să te amendeze, putea să o facă din start. Prin implementarea acestei legi se doreşte ca atunci când un organ de control vine şi constată o contravenţie, dintre cele care se vor încadra în acest plan de conformare, se va acorda un termen de minim 7 zile să se intre în legalitate. Proiectul prevede că, dacă în urma controlului se reţine vreo neregulă, inspectorul va întocmi un proces-verbal de constatare şi un plan de conformare, care va cuprinde aspecte ce trebuie remediate, precum şi termenul de conformare pentru fiecare faptă, care nu poate fi mai mic de 7 zile lucrătoare. După expirarea acestuia, autorităţile pot relua controlul, iar dacă agentul economic nu şi-a îndeplinit obligaţiile, abia atunci se vor aplica sancţiunile prevăzute de actele normative. De menţionat este faptul că o firmă va putea beneficia de măsurile de prevenţie o singură dată pentru fiecare faptă care constituie contravenţie, într-un termen de 5 ani.
O lege a prevenirii era aşteptată cu interes de către oamenii de afaceri, care atrag atenţia că statul, este obligat să asigure stabilitate şi predictibilitate de pe plan legislativ, pentru ca firmele să numai încalce legea. Legea prevenirii fiscale reprezintă primul act normativ care vine să sprijine în mod real capitalul autohton. Trebuie să oferi, pe termen mediu și lung, o predictibilitate, iar prevenţia ar trebui să fie o normalitate într-o ţară modernă. Legea aduce o situaţie anormală din societate, la normalitate.
Îmbunătăţirea relaţiei dintre stat şi contribuabili este o prioritate a Guvernului, de la care mediul de afaceri aşteaptă măsuri concrete şi nu doar vorbe. Legea prevenirii va contribui la dezvoltarea unui mediu de afaceri mai sănătos şi la o relaţie mai bună între mediul privat şi Guvern. Comunicarea dintre autorităţi şi mediul privat stă la baza unei desfăşurări normale a activităţii ambelor părţi. Starea de incertitudine nu ne lasă energia să facem un pas înainte.
Pentru ca prevenirea să îşi producă efectele pe deplin, mediul de afaceri cere cu insistenţă ca organele de control să îşi asume şi un rol lămuritor în ce priveşte chestiunile legislative neclare şi să poată oferi consultanţă în interpretarea şi aplicarea actelor normative.
Legătura ideală dintre stat și oamenii de afaceri se vrea un parteneriat transparent, corect, bazat pe debirocratizare, prevenție și relaxare fiscală, spune mediul privat. Aceste principii se regăsesc în Legea Prevenirii. Statul a făcut un pas important în relaţia cu mediul antreprenorial odată cu Legea prevenirii.
Această lege atinge foarte mult companiile mici și mijlocii, discutăm de acele afaceri de familie care nu întotdeauna au capacitatea să cunoască toate legile și absolut tot ce le intră în obligații. În acest fel se va crea un mediu de afaceri mai prietenos și, din punctul meu de vedere, mai funcțional.
Potrivit expunerii de motive, proiectul de lege are ca scop intensificarea funcției preventive a controlului, precum și asigurarea securității juridice, în condițiile creșterii cantitative a legislației și apariției unor noi domenii de reglementare.
În raportul Comisiilor juridică și pentru buget se arată că proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal privind instituirea unor instrumente care să asigure prevenirea săvârșirii de contravenții. Astfel, autoritățile sau instituțiile publice cu atribuții de control, constatare și sancționare a contravențiilor au stabilite ca atribuții informarea, instruirea și îndrumarea publicului, precum și obligația de a aplica, în cazul săvârșirii anumitor fapte contravenționale, sancțiunea de avertisment împreună cu stabilirea unui plan de remediere prin care se acordă contravenientului o perioadă de timp pentru îndeplinirea obligațiilor legale.
Mediul antreprenorial trebuie să fie bine informat şi să existe o listă neagră a societăţilor comerciale care au înregistrat un comportament fiscal neadecvat şi o listă cu partenerii lor de afaceri de pe lanţul de activitate.
Este mult mai productiv şi mai eficient pentru stat să aibă o administraţie fiscală cu un comportament prietenos faţă de contribuabil.
Senator PSD de Neamț Dan Manoliu
Declarație politică din ședința de marți, 7 noiembrie, a Senatului
Comentarii