Să fim mai buni, dar nu numai de Crăciun – guest post Cristina Gherghel

Dragi cititori ai Ziarului de Roman, a trecut aproape un an de când am scris ceva pentru domniile voastre. Mi-a fost dor… atâta dor de fiecare dintre dumneavoastră și de scris de nu pot exprima în cuvinte. Și asta-i lucru mare pentru un scriitor. Să fie fără cuvinte adică.

Explicația lipsei mele – aproape totală – de pe blog-uri, rețele sociale și lume în general va fi făcută în postarea următoare, dacă sunteți interesați.

Acum, cu permisiunea dumneavoastră, aș dori să scriu câteva rânduri despre bunătate. Bunătatea despre care vorbim aproape toți, mai ales în preajma Crăciunului. Dacă m-ai mai citit, știi deja cât de multă importanță dau acestui subiect.

Gata am terminat cu „dumneavoastră”.

Să-mi fie cu iertare, dar, așa cum am scris clar în „14 nuanțe de roșu”, prefer să scriu la per tu. Mă simt mai aproape de oamenii pe care-i tutuiesc. Că eu tutuiesc cu cel mai mare respect. În scris. Mai precis, numai în scrierile mele, nu și în persoană sau în scrisori oficiale și neoficiale. Nu. Atât mi-ar trebui. M-ar arde pe rug românașii noștri. Unii.

Hai, să nu fac polemică pe tema asta. Din nou și iară. Mai cu seamă că se aproprie Crăciunul și trebuie, trebuie musai să fim buni. Că așa se cade.

Să vorbim, să scriem despre bunătate, să ne gândim la asta, nu este deloc echivalent cu a fi bun sau a face bine. Cuvintele fac bine în multe situații, dar faptele bune fac și mai bine în toate situațiile, dacă înțelegi ce vreau să spun.

Un exemplu banal.

„Un om sau animal îți spune sau îți dă de înțeles că îi este foame. Poate te doare inima (sau nu, că empatia nu se poate impune), dar spui că-ți pare rău pentru situația ticăloasă în care se află.

Și astea ar fi cuvinte bune, care ar putea alina, oarecum, sufletul celui flămând. Dar în mod sigur nu-i alungă foamea. Mațele continuă să chiorăie, capul să doară, iar amețeala să tâmpească.

Dar ia dă-i ceva de mâncare.

Nu ai făcut deodată această ființa hămesită să se simte mai bine? Și dacă, pe deasupra, spui și câteva cuvinte încurajatoare, și ceva mângâiere extra, ai oferit pachetul complet. Mai mult nu se putea. Asta dacă nu ai lua creatura acasă cu tine.

Dar câte suflete încap în casa ta? Mai bine zis, câte trupuri, că suflete încap la infinit? Că, în cele mai multe cazuri, ai și tu o familie de care trebuie să te îngrijești. Poate copilașul tău nu s-ar bucura să-și împartă pătuțul cu un străin.”

S-ar putea spune și scrie zile și nopți despre această situație ipotetică (și atât de reală), dar mă opresc aici, că sigur ai înțeles. Știu că știai de la început ce vreau să spun, dar na, tot am scris. Cititorii mei sunt super isteți și sunt tare mândră de ei.

Hai, înapoi la predica mea.

Aș vrea să te întreb pe tine, da, pe tine – așa cum mă întreb pe mine – de ce, de ce să așteptăm Crăciunul ca să facem bine sau mai bine?

Cine a pus această regulă?

Oare chiar nu am putea să fim (mai) buni pe tot cursul anului și, dacă chiar vrem și putem, să fim și mai buni de Crăciun?

Cine ne împiedică?

Noi. Noi înșine ne frânăm.

Stai un pic. Oare-i adevărat că ne ținem în frâu bunătatea ori… Ori că ne temperăm răutatea și ne forțăm să arătăm „ceva” bunătate de Crăciun, că așa-i tradiția? Că așa propovăduim. Noi, și noi cuvântăm, nu numai preoții.

Răutatea este foarte ușor de arătat – multora ne vine natural să fim răi. Bunătatea în schimb, cere sacrificii, compromisuri și o grămadă de efort.

Și, hai să fim onești, câți dintre noi sunt dispuși să se sacrifice pentru ceilalți?

În altă ordine de idei, știi că-i mult mai ușor să ajuți cu lucruri, mâncare, bani decât cu timp, răbdare și umilință?

Mulți vor striga: „Minciună! Nu e ușor deloc să ajuți cu bani, de exemplu, când nu ai nici pentru tine!”

Și ar avea dreptate. Nu-i ușor să dai de unde n-ai, dar ia încearcă să renunți la visurile și planurile tale, la confortul fizic, la stabilitatea emoțională, la viitorul și poate chiar la întreaga ta viața.

Hai, pune aceste două tipuri de binefaceri în balanță și fii onest cu tine însăți, care tip de mărinimie – ori, în cazul nostru – bunătate, costă mai mult?

Răspunde cum îți dictează sufletul. Orice ai răspunde demonstrează ce fel de ajutor ai dat până acum. Dar nu va afla nimeni. Nimeni în afară de tine.

Drag cititor, te rog, te rog din toată inima să te uiți în adâncul ființei tale, să cauți, să scurmi adânc, până la sânge dacă trebuie, ca să aduci la suprafață umanitatea cu care toți ne naștem și să faci bine în fiecare zi a anului, nu numai de Crăciun sau în preajma Crăciunului.

Oamenii se nasc – aproape toți – cu umanitate (=bunătate), apoi, mulți o pierd încă din copilărie. Unii dau vina pe părinți și familie, alții pe societate și guverne, mulți pe ceilalți și celelalte, și foarte puțini se învinuiesc pe ei înșiși.

Adevărul crunt este că nimeni și nimic nu ne poate obliga să devenim răi, fără voința noastră. Am spus mereu: să fii rău este o decizie, nu o consecință. O decizie deliberată în cazul în care dăm vina pe alții.

Și așa cum ai decizi să fii rău, poți decide să fii și bun. Bun astăzi, mâine, de Crăciun și-n tot restul zilelor.

Nu vreau să te mint, așa cum scriu în „Ce ești azi, ai decis ieri”, este foarte greu să fii bun când ceilalți te scuipă, te trântesc la pământ și te-njunghie de sute sau mii de ori, dar nu este imposibil. Bineînțeles, calea aceasta nu este aleasă de toți, însă mai bine cu puțin și puțini, decât fără nimic și nimeni.

Tu, care ai ajuns până aici, ești, în mod sigur un om bun. Mă închin cu umilință în fața ta și chiar dacă nu te cunosc și nu-ți știu numele, voi spune o rugăciune pentru tine.

Privește spre cer și fii atent la stele în seara de Crăciun – uită de toate răutățile pe care le-ai făcut până acum (toți greșim, des fără să vrem) și de toate suferințele ce ți-au procurat unii – iartă și vei auzi rugile mele. Deschide-ți inima și vezi cu ochii minții steaua din Betleem. Întredeschide ușa sufletului și lasă bunătatea să-ți inunde făptura frumoasă.

Decide acum să-ți dai toată silința să fii un om cât se poate de bun pentru restul zilelor tale. Fii bun cu toată lumea, iar dacă ceilalți te scuipă, eu, spre diferență de Dumnezeu, nu-ți spun să-ntorci și celălalt obraz, nu, nu sunt o sfântă, îți spun să pui distanță între voi. O distanță așa de mare încât răutatea lor să nu te ajungă și să nu te rănească.

Fii bun, omul lui Dumnezeu! Fii bun în fiecare zi și nu te supăra dacă Moș Crăciun nu vine anul ăsta. Cine știe pe unde s-a poticnit.

Fii bun din suflet și nu de fațadă. Dar dacă mă gândesc mai bine, fii bun oricum, numai să fii! Cineva va avea de câștigat și din tipul ăsta de bunătate.

Îți doresc un Crăciun luminos și incredibil de voios!

CRISTINA GHERGHEL