Joi, 25 noiembrie, marele romașcan Alexandru Mihăilă a plecat dintre noi, probabil într-o lume mai bună, pentru că, toți cei care l-au cunoscut sau întâlnit, știu că a fost un om extraordinar. Personal, l-am cunoscut în urmă cu aproape 12 ani, când a sunat, pe fix, la un telefon dintr-o redacție de presă, s-a prezentat și a rostit cele mai frumoase cuvinte despre scriitura mea, una banală și atunci, dar care unui tânăr i-a făcut inima să tresalte de bucurie.
De atunci a fost „dragoste” la prima vedere și la toate revederile. Prea puține. Prietenii i-au spus dintotdeauna Ducu, Ducu Mihăilă. Și avea și are mulți prieteni, pentru că a trăit printre oameni și i-a iubit, pur și simplu. Păstrez multe amintiri. Prea multe, încât la vestea că domnul Alexandru Mihăilă nu mai este am și zis că nu e adevărat. Poate am și dreptate, pentru că un așa om bun nu dispare peste noapte, nu ne lasă la greu.
Un om de presă
Alexandru Mihăilă s-a născut în 16 februarie 1950, în localitatea Bozieni. A terminat Liceul „Roman-Vodă”, după care a absolvit, în 1974, Facultatea de Filologie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Încă din studenție, a fost redactor și membru fondator al revistei Opinia Studențească. Până în 1989 a fost profesor de limba română, după care și-a dedicat cea mai mare parte a vieții „gazetăriei”, lucrând la revista „Obiectiv”, cotidianul „Dimineaţa”, fiind redactor principal la revista „Flacăra”, prim redactor şef adjunct la „Flagrant”, senior editor la cotidianul „Curentul” și apoi la „Flacăra”.
Debutul literar l-a avut în 1967, la revista Liceului „Roman-Vodă” – „Izvoraşul”. Alexandru Mihăilă este membru fondator al revistei „Opinia studenţească”, Iaşi, și a fost director al săptămânalului „Romanul Liber”. În cartea „Vremea Despărţirii” a cuprins reportaje despre experienţa teribilă a războiului de pe fronturile din Transnistria şi din Iugoslavia, la care a participat în calitate de corespondent de război. Pentru activitatea jurnalistică din Iugoslavia, în anul 2000, autoritățile statului român i-au acordat Diploma de Onoare a Ligii Prieteniei Româno-Sârbe.
Scriitorul Alexandru Mihăilă
Cărți publicate: „Vremea Despărţirii”, Ed. Virginia, Chişinău, 1994; „Target”, Ed. Deliana, Bucureşti, 2000, cuprinde reportaje literare, adunând într-o carte experienţa teribilă a războiului de pe fronturile din Transnistria şi din Iugoslavia, la care a participat în calitate de corespondent de război; „Dialoguri în Angora cu Ioan Chelaru”, Ed.A`92; „Cazul Timofte – KGB”, Editura Vis Print, Bucureşti (2008), studiu de poliţie politică; „Sărută-mă, singurătate”, editura Estfalia; „Splendoarea paradisului”, a ieșit de sub tiparul Editurii romașcane „Papirus Media” (2017).
Epilog
„Voi pleca din această lume, dar nu vreau ca aceasta să se întâmple oricum; voi lua cu mine flacăra ultimei iubiri, ascunsă în cumenicătura cu care mă voi așeza la Cina Domnului, cerșind în numele ei iertarea păcatelor. Doar atunci voi putea rosti Gata s-a sfârșit, doar atunci când sufletul meu își va găsi împăcarea în iubirea desăvârșită pentru tot ce mi-a fost dăruit în lume, fără alegere. «Nu vreau să uiți, vreau doar să mă ierți» mi-a cerut Fiameta Vișan, în ultima noapte petrecută cu ea. O iert din tot sufletul, căci dincolo de toate suferințele și patimile întunecate care mi-au îndurerat inima, datorită ei, într-o clipă fulgerată de nespusă fericire, m-am simțit nemuritor.” (Alexandru Mihăilă – din „Splendoarea Paradisului”).
Trupul lui Alexandru Mihăilă a fost depus de familie în capela Bisericii „Sfântul Gheorghe” din Roman, iar înmormântarea va avea loc duminică, 28 noiembrie, la ora 12.30, în Cimitirul „Eternitatea” din Roman.
Comentarii