S-a dat startul înscrierilor în programul Burse@E.ON

HomeEconomie

S-a dat startul înscrierilor în programul Burse@E.ON

De 17 ani, E.ON România derulează programe dedicate tinerilor – studenți, masteranzi și absolvenți, menite să le susțină dezvoltarea personală și profesională, deopotrivă. Printre cele mai importante și cu tradiție sunt programele START, GraduatE.ON şi Energy Challenge.  Burse@E.ON este programul dedicat tinerelor care urmează studii de licență în cadrul unor universități tehnice din țară.

”De curând am lansat un nou program, Burse@E.ON, adresat de data aceasta numai studentelor din anii de studiu II, III și IV, care urmează cursurile uneia dintre următoarele patru universități cu profil tehnic: „Gh. Asachi” Iași, „Ștefan cel Mare” Suceava, „Lucian Blaga” Sibiu sau Universitatea Tehnică Cluj-Napoca. Studentele trebuie să fie integraliste, media generală a anului anterior de studiu să nu fie mai mică de 8,50 și această medie să fie menținută pe toată durata studiilor. Perseverența academică în domeniul energiei electrice, respectiv cel al gazelor naturale, se răsplătește cu o bursă privată în cuantum de 1.500 lei pe lună, până la finalizarea studiilor”, se arată în comunicatul remis redacției noastre.

Înscrierile se fac până la data de 13 octombrie pe site-ul companiei E.ON România în secțiunea dedicată. Ulterior, între 16-23 octombrie, va avea loc partea de evaluare și interviurile, sprijinul financiar urmând să fie acordat cu începere de la 1 noiembrie a.c.

Mai multe informații găsiți accesând pagina de Facebook sau site-ul dedicat Burse@E.ON (eon-romania.ro).

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0